Raluca Turcan: Dacă salariile parlamentarilor ar reflecta performanța acestora, atunci ar trebui scăzute în momentul de față

Raluca Turcan: Dacă salariile parlamentarilor ar reflecta performanța acestora, atunci ar trebui scăzute în momentul de față

Printre toate declarațiile senatorilor care cer mărirea salariilor parlamentarilor pentru că fie nu au bani de coafor, fie nu sunt suficienți pentru a-și schimba zilnic cămășile și costumele, vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, vine cu o declarație menită să liniștească apele.

Deputata este de părere că salariile parlamentarilor din acest moment ar trebui scăzute dacă s-ar raporta la activitatea pe care aceștia o desfășoară, scrie Hotnews.

„Pe acest subiect, punctul meu de vedere este mult mai nuanțat. Și anume, dacă privim chestiunea din punct de vedere personal, aruncăm subiectul în aer. Dacă privim chestiunea prin lupa electorală, suntem ipocriți. Dacă salariile parlamentarilor ar reflecta performanța parlamentarilor, atunci acestea ar trebui scăzute în momentul de față. Vă spun foarte sincer, ca nivel de clasă politică, însă dacă oamenii politici s-ar duce în Parlament să servească interesul public, dacă Parlamentul ar fi mai suplu, mai eficient, salariile ar trebui crescute”, a declarat liberala.

Vicepreședintele PNL a adăugat că această chestiune ar merita o dezbatere, ea fiind  „printre aceia care au activitate parlamentară, au eficiență, au credibilitate. Și pot să vorbesc despre asta și nu vreau să fiu ipocrită așa cum îi aud pe unii care spun: >”.

Pe de altă parte, deputatei i se pare mai important să se pună accent pe salariile din educație, sănătate, pe reformarea clasei politice, eficientizarea Parlamentului.

Un alt liberal, Mircea Cazan, copreședinte PNL Sibiu consideră că cel mai mare salariul din România trebuie să fie egal cu al președintelui.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:09 - Atenționare de călătorie MAE: Posibile perturbări ale transportul public din Belgia
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card