Raluca Turcan: „Astăzi, la sesizarea PSD, CCR a luat o decizie exact opusă celei de acum șase ani”
Vicepremierul interimar Raluca Turcan a declarat, luni, că probabil PSD face ședințe zilnice „în care dezbate ce mai poate face pentru a bloca România și pentru a da vina pe PNL”.
„În fiecare zi, PSD face probabil ședințe în care dezbate ce mai poate face pentru a bloca România și pentru a da vina pe PNL. Pentru că acesta este obiectivul majorității PSD din Parlament: cum să pună bețe-n roate PNL, în an electoral. Din pur cinism politic.
Judecătorii CCR au decis în 2014 că Președintele nu este obligat să desemneze, automat, pe acel premier propus de un partid sau o alianță care își revendică majoritatea mandatelor înainte de votul propriu-zis de învestitură. Astăzi, la sesizarea PSD, CCR a luat o decizie exact opusă celei de acum șase ani, făcându-ne să ne întrebăm ce anume a făcut ca argumentele din 2014 să nu mai funcționeze azi, într-o speță similară.
Așteptăm motivarea deciziei CCR. Decizie care nu înseamnă nici că acest Parlament condus de PSD a devenit brusc legitim, nici că românii nu au în continuare dreptul să dorească alegeri anticipate. Am avertizat PSD că există soluții pentru orice tip de blocaj, indiferent cât de încrâncenată este dorința lor de a ține România departe de urnele de vot.
Până la rezolvarea acestui conflict fățiș pe care PSD îl are cu poporul român, ne vom ocupa cu seriozitate de problemele guvernării, așa cum am făcut-o în ultimele trei luni.
România are dreptul la o bună guvernare, o are acum și o va avea încă 4 ani cu PNL”, a scris Raluca Turcan, luni seară, pe Facebook.