Raluca Turcan (PNL): „Acest buget poartă semnătura unui prim-ministru care a picat toate examenele importante ale educaţiei”

Publicat: 13 02. 2019, 18:52

Raluca Turcan, liderul deputaților PNL, a anunțat, miercuri, că liberalii vor vota împotriva proiectului privind bugetul de stat pe anul 2019, întrucât acesta este „îndoielnic” din punct de vedere constituțional, potrivit Agerpres.

„Acest buget poartă semnătura unui prim-ministru care a picat toate examenele importante ale educaţiei – admiterea la liceu, examenul de treapta a II-a, admiterea la facultate. Marele regres al societăţii româneşti este că o asemenea persoană a ajuns ulterior europarlamentar şi prim-ministru al României. (…) PSD este la guvernare, are preşedintele Camerei, şefii comisiilor parlamentare importante, îl are şi pe domnul Vâlcov, marele guru în bugete, finanţe şi cimitire şi cu toate aceste avantaje, nu a reuşit să alcătuiască un buget coerent şi care să fie dezbătut în condiţii de legalitate optime. Cu trei luni întârziere am obţinut un buget improvizat, mincinos şi rupt de marile interese ale României. Este îndoielnic din punct de vedere constituţional. Este un buget exact ca Viorica Vasilica Dăncilă – pică cu brio toate testele care ţin de priorităţile reale ale societăţii româneşti. (…) Este un buget al celor certaţi cu Codul penal şi mai binevoitor cu infractorii decât cu românii cinstiţi. Acest buget ‘Dragnea şi Vâlcov’ este cârpit, lăudat, contrazis şi amendat exact în stil de interlopi politici. Este bugetul vitamina D, în loc să fie un buget care să primească un tratament pentru bolile cronice instaurate de guvernarea PSD. Este un buget promovat prin manipulări grosolane şi dureroase. Puneţi cinic în balanţă cele patru milioane de copii ai României cu instituţiile esenţiale pentru siguranţa noastră, a tuturor. (…) Sunt multe motive pentru care PNL nu va vota acest buget”, a spus Turcan.

Ba mai mult, demnitarul a mai explicat că bugetul conține falsuri, precum „PSD este bun şi dă copiilor mâncare din banii de la AEP, adică de la partidele politice, când de fapt acelaşi guvern PSD a mărit cota alocată partidelor politice, autor-impostor Liviu Dragnea.

„Niciodată construcţia, promovarea şi susţinerea unui proiect de buget nu au ajuns atât de jos. (…) Este un buget întemeiat pe jaf, cu preţul distrugerii sectoarelor care susţin din greu bugetul”, a mai spus Turcan.

În plus, liderul deputaților PNL a susţinut şi că bugetul conţine adevărate ameninţări la adresa securităţii naţionale.

„Ştiţi care sunt adevăratele ameninţări? Faptul că vă bateţi joc de sistemul de sănătate românesc, faptul că aţi respins cu brutalitate propunerile PNL de a îmbunătăţi infrastructura în sănătate. (…) Din opt spitale regionale, aţi ajuns la trei, nici măcar astea nu vor ajunge să fie construite şi degeaba aţi majorat salariile medicilor, dacă în continuare infrastructura este la pământ. Educaţia este o rană deschisă şi din nefericire este specialitatea PSD, din moment ce aţi adus-o din nou în fruntea acestui minister pe doamna Ecaterina Andronescu, care ştim foarte bine cum a reuşit să nenorocească câteva generaţii de copii şi de tineri”, a spus Raluca Turcan.