Raluca Turcan, ministrul Muncii, a discutat, luni, cu reprezentanți ai instituțiilor beneficiare de pensii de serviciu, cu excepția celor beneficiare de pensii ocupaționale din sistemul de apărare și ordine publică, în vederea analizării celor cinci variante propuse de Minister pentru reașezarea sistemului de pensii speciale.
În cadrul întrunirii, ministrul a solicitat acestor instituții să reanalizeze cadrul legislativ și propunerile Ministerului, dar și să vină cu propriile propuneri de optimizare a sistemului de pensii.
„Avem 9.500 de beneficiari de pensii de serviciu cu o pensie medie de 9.600 de lei, existând o diferență uriașă între ce se plătește pe contributivitate și ce vine de la bugetul stat. Pe de altă parte, sunt aproximativ 90.000 de români care au ajuns la vârsta de pensionare și care nu au acces nici măcar la pensia minimă socială, pentru că nu au stagiul minim de contributivitate, de 15 ani. Eu, ca ministru, trebuie să am în vedere și sustenabilitatea și echitatea”, a declarat Raluca Turcan.
La începutul mandatului de ministru al Muncii, Raluca Turcan a susținut căechitatea în sistemul de pensii e unul dintre obiectivele principale ale sale: „Un element la care ţin şi care va defini mandatul meu de ministru al Muncii este acela al echităţii în sistemul de pensii. Pentru că eu nu pot să tolerez şi nici nu pot să dorm bine noaptea în condiţiile în care în momentul de faţă în România există pensionari care câştigă 78.634 de lei pe lună, în condiţiile în care contributivitatea ar acoperi o pensie de 5.205 lei, iar 73.429 reprezintă criterii favorizante din legile făcute de PSD în Parlament, nu de altcineva”.
Săptămâna trecută, Turcan a anunțat că există cinci variante de recalculare a pensiilor speciale.
Raluca Turcan a mai susținut că un număr de cinci milioane de pensii vor fi recalculate într-un an și jumătate și, la final, circa patru milioane vor înregistra o creștere consistentă: „Pe noi ne interesează marea masă a pensionarilor, care au pensii absolut dramatice, aș spune. Avem 2,7 milioane de pensionari care acum au pensia medie de 1.500 de lei. Asta înseamnă sărăcie după o viață de muncă. E dureros”.