Asigurații români plătesc 42 de miliarde de lei în fiecare an pentru contribuții la sănătate, dublu față de acum 5 ani, când suma se ridica la aproximativ 27 de miliarde de lei. Banii reprezintă cam 77% din bugetul total al CNAS.
Alexandru Rafila (PSD), ministrul Sănătății, a declarat, pentru B1 TV, că e nevoie de finanțare deoarece acum sunt circa 6 milioane de români care plătesc contribuții pentru servicii de care beneficiază aproximativ 19 milioane de români. Ministrul a vorbit și despre digitalizarea sistemului sanitar și construcția celor trei spitale regionale din Iaşi, Cluj-Napoca şi Craiova.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiuni „Bună dimineața, România!”, moderată de Alex Vlădescu pe B1 TV.
„Sistemul public s-a îmbunătățit foarte mult, mai ales că sursele de finanțare ale sistemului privat, cel puțin în domeniul oncologiei, provind din fondurile CNAS, deci e vorba de fonduri publice – servicii private, dar finanțate de la bugetul fondului unic de asigurări de sănătate.
Dvs spuneți că s-au dublat contribuțiile… Da, dar să știți că dacă adunăm cele două bugete, bugetul CNAS și bugetul Ministerului Sănătății, ajungem pe la 80 de miliarde de lei, deci diferența dintre 44 de miliarde, cât ați menționat, și 80 de miliarde, deci o sumă extrem de mare, vine de la bugetul de stat.
Deci creșterea colectării fondurilor către fondul național unic de asigurări de sănătate e imperioasă fie că o să discutăm de o mărire dacă vreți a contributivității, nu în termeni procentuali, ci în termeni de persoane care să contribuie. Anul trecut a fost adăugată o categorie care însuma aproape un milion de persoane: toți cei din construcții și IT, care nu plăteau asigurări de sănătate, dar beneficiau de serviciile suportate din fond.
Noi reușim să avem undeva la 6% din PIB în sănătate, față de 9% cât e media UE pentru că numărul celor care contribuie la fond e mic, a ajuns la 6 milioane în urma măsurii despre care v-am spus, luată de Ministerul Finanțelor, dar beneficiază de trei ori mai mulți, aproape 19 milioane de servicii. Chestiunea asta în care doar unii contribuie și toți beneficiază sigur că poate fi suportată doar la un anumit nivel.
E nevoie de o soluție financiară, eu nu sunt expert în finanțe, dar trebuie să existe și o finanțare corespunzătoare. O colectare de 44 miliarde, o cheltuială în total 62 miliarde la Casă, plus 18 care finanțează și investițiile de la Ministerul Sănătății… Această diferență trebuie acoperită de bugetul de stat”, a declarat ministrul PSD al Sănătății.
Cât despre digitalizarea sistemului sanitar, Alexandru Rafila a afirmat: „O să fie un proces care n-o să dureze foarte mult. Noi l-am debutat deja, o să dureze maxim doi ani. Sunt fonduri din PNRR, avem 4 categorii de instrumente: digitalizarea Ministerului Sănătății și a instituțiilor subordonate, digitalizarea spitalelor, care se întâmplă deja, sunt spitale incluse în proiectul de digitalizare, și o să fie partea de telemedicină, care e deja funcțională în unele spitale și care se va extinde foarte foarte mult. Un al patrulea element care va veni în folosul pacienților e utilizarea inteligenței artificiale în prelucrarea și interpretarea imaginilor de imagistică, ceea ce va duce la un rezultat mult mai rapid și precis al diverselor investigații, CT, RMN, radiologie convențională… Aceste interpretări ale rezultatelor vor fi mult, mult mai rapide, că medicii vor fi ajutați de aceste baze de date”.
Totodată, întrebat despre construcția celor trei spitale regionale, ministrul Rafila a răspuns: „Toate cele trei organizează șantierul. Până la jumătatea anului veți vedea lucrările efective. Acum se pregătește terenul. Până la 1 iunie o să vedeți toate cele trei spitale în procedură de lucru, iar termenul de execuție pentru toate e de 48 de luni”.