Raed Arafat: Suntem sub o formă de atac hibrid. Mesajele de negaționism nu fac decât să distrugă lupta împotriva coronavirusului (VIDEO)

Raed Arafat: Suntem sub o formă de atac hibrid. Mesajele de negaționism nu fac decât să distrugă lupta împotriva coronavirusului (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a vorbit joi, pentru B1 TV, despre modul în care evoluează epidemia de coronavirus în România, cum am ajuns să avem chiar și 777 de infectări într-o singură zi, cât de importantă este izolarea persoanelor testate pozitiv, chiar dacă nu au simptome, ce ne așteaptă pe viitor și cât de pregătit este sistemul sanitar românesc pentru o eventuală răspândire chiar mai agresivă a SARS-CoV-2.

Declarațiile lui Raed Arafat, pentru B1 TV:

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

  • Despre estimarea Guvernului că vom avea 1.600 de infectări zilnice cu coronavirus la mijlocul lui august: Este un calcul făcut deCentrul Național de Coordonare și Conducere Integrată împreună cu INSP și prevede, pe baza modului în care crește numărul cazurilor. Acest număr poate fi redus dacă oamenii respectă regulile.
  • Deja suntem la un nou record azi.
  • Situația nu e deloc OK din punct de vedere al creșterii numărului de cazuri.
  • Mesajele de negaționism răspândite pe toate mediile nu fac decât, dacă ele sunt ascultate, să distrugă lupta împotriva coronavirusului
  • Sunt mai multe țări care ne impun condiții, carantinare de 14 zile pentru românii care intră pe teritoriile lor
  • Se reintroduc noi restricții? Probabil în primă fază sunt restricțiile locale, care limitează răspândirea în zonele respective. Nu avem cum să nu luăm aceste măsuri dacă vedem că situația se agravează. Situația e urmărită de noi. Totul depinde de modul în care populația înțelege să respecte reguli simple.
  • Se bagă mulți bani în campanii în care oamenii sunt îndemnați să ignore regulile, indiferent cine le finanțează, sunt oameni care fac rău României. Suntem sub o formă de atac hibrid. Nu se întâmplă doar la noi.
  • Ultima pandemie adevărată a fost în 1918-1919.
  • Populația nu mai are răbdare și e de înțeles
  • Despre medicii care iau în derâdere pericolul COVID-19: ca medic n-o să înțeleg niciodată acest lucru. Cei care comentează acest lucru cu vehemență cred că nu au stat de vorbă cu colegii epidemiologi, cu colegii de la Infecțioase
  • Poate la început au fost părerile diferite. Am văzut situații de tendință de pandemie, așa că la început mai sunt dubii, dar când OMS îți spune că e pandemie, nu mai stai să te joci.Sistemele sanitare nu erau pregătite, erau setate pe câți bani aduc pacienții, pe câți bani sunt cheltuiți cu pacienții. Ce a fost în Italia e dezastru, ce e în SUA e dezastru.
  • Unii au respectat regulile că știau că trebuie, alții de teamă și alții n-au respectat deloc, crezând că nu vor fi luate măsuri. Apoi au început discuțiile la nivel politic, care sunt cu impact. Apoi au început grupurile, medicii de care spuneți, au apărut cei care la început nu îndrăzneau să vorbească, apoi au început să prindă curaj să bagatelizeze, apoi au început interesele, cu deschiderea teraselor. Când mergeam la emisiuni nu auzeam decât de terase, restaurante, hoteluri, turism, era o presiune fantastică. S-a mai dat drumul și s-au luat măsuri compensatorii.
  • După ce s-a dat drumul, la început s-au respectat regulile, apoi nu.
  • Sunt atacuri agresive pe social media coorodonate. Nici nu pot să le reproduc. E clar că merg pe un șablon și se vede asta.
  • Mai recent primesc mesaje de amenințare, clare vehemente.
  • Ce pierdem dacă respectăm măsurile de protecție? Ce pierdem dacă purtăm masca? Mesajele despre ”botniță” sunt bine gândite, să prindă. Atunci oamenii încep să creadă și apar to mai multe focare.
  • Sunt mesaje, îmi pare rău să spun, gândite de firme. Cine a gândit aceste mesaje, chiar dacă le-au gândit bine, au făcut rău. Poate au contribuit la uciderea unor pacienți, care nu au crezut până nu au pățit-o.
  • Să nu uităm că suntem diferiți. Multe țări din cele care au permis să se meargă acasă, aveam aplicații de urmărire, de supraveghere. Israel, Coreea de Sud… Noi nu am creat așa ceva. Noi nu avem decât monitorizarea persoanlă. Clar că o aplicație nu se va face, așa că rămâne doar monitorizarea persoanlă. Și s-a făcut, nu asta e problema.
  • Alte țări au făcut ca persoanelor carantinate / în izolare au pus abțibild pe ușă. Noi am spus nu, că e stigmatizare.
  • Dreptul individual are limite, nu e absolut. Aici nu e o boală proprie și tu decizi pe sănătatea ta. Dacă am o boală contagioasă și nu vreau să mă internez, nici să iau tratament, nici să stau în casă, atunci avem probleme foarte serioase.
  • Pacientul și acum va putea să refuze tratamentul, dar problema izolării nu mai e doar problema lui. Problema carantinării nu mai e problema pacientului, e a comunității. Pacientul nu mai poate să aibă o decizie absolută în acest sens. Dar asta s-a cerut (ca pacientul să aibă posibilitatea de a ataca în instanță)
  • Am avut parte de tragedii. Unii în trei zile s-au agravat sau chiar au decedat. Nu a fost o exagerare când am spus că trebuie monitorizat, că nu știi cum evoluează
  • Pacientul poate fi investigat până în 48 de ore. Pacientul, dacă nu vrea, poate sesiza DSP, care emite act de izolare, ce poate fi contestat în instanță. Pacientul poate fi lăsat acasă dacă riscul cu infectare a altora e redus. Normal riscul nu poate fi zero. Dacă el trece de familie și merge și în comunitate și infectează pe altcineva, deja poate fi penal. Soțul / soția nu mai merge la lucru, pentru că e riscul să răspândească.
  • Eu am zis la începutul luptei cu acest virus, care nu s-a terminat, că dacă se termină bine, cei care au lucrat vor fi acuzați că au luat măsuri excesive, iar dacă se termină prost, vor fi acuzați că nu au făcut destule. Căutăm înțelepciunea tuturor.
  • Noi n-am terminat valul 1. Epidemiologii trebuie să spună punctul lor de vedere. Noi vedem mereu creșteri și scăderi. Singura soluție e oprirea modului în care se răspândești: porți mască, te speli, te dezinfectezi, eviți zonele aglomerate, nu te duci la petreceri.
  • Trebuie să pregătim următoarea fază. Trebuie să avem ce ne trebuie să fim pregătiți mai ales pentu toamnă. Să încercăm să limităm pe cât se poate răspândirea. Să ajungem cu mesajele la oamenii de rând.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:19 - Un român, capul unei rețele care transporta migranţi / Autorităţile au identificat peste 140 de migranţi proveniţi din statele non-UE / Ancheta, în colaborare cu autoritățile bulgare
17:02 - Doi frați din Mureș, cercetați după ce l-au bătut pe colegul de clasă al unuia dintre ei. Motivul bizar care a stat la baza conflictului
16:54 - Lidia Buble a fost înșelată de iubitul ei! Artista a povestit abia acum totul! Cine era, de fapt, amanta bărbatului: „Am avut un mare șoc”
16:53 - Ursula von der Layen, despre aderarea României și Bulgariei la Schengen: Salut rezultatul pozitiv al discuțiilor de la Budapesta / Roberta Metsola: Un Schengen mai puternic înseamnă o Europă mai puternică (VIDEO, FOTO)
16:34 - Felix Cozma (PSD), după ce a început votul în diaspora: Este foarte important că s-a creat posibilitatea să se voteze mai multe zile pentru că așa nu vom mai avea situații cum au existat la alte alegeri, să nu ajungă toată lumea la vot (VIDEO)
16:32 - Ninsorile au dat peste cap Europa. Traficul rutier și feroviar a fost perturbat, iar zeci de oameni răniți
16:31 - Un bărbat a fost legat cu bandă adezivă de ceilalți pasageri ai unui avion. Intenționa să deschidă ușa aeronavei
16:24 - Nevăzători alungați cu urlete și amenințări din biserică, pentru că erau însoțiți de câinele ghid: „Ăsta e javră, câine. Dă-l dracu afară!”. Ce spune Arhiepiscopia Bucureștilor
16:05 - Ovidiu Cîmpean (PNL), despre aderarea completă la Schengen: “Ciolacu încearcă să facă un joc de imagine. Decizia de a elimina veto-ul Austriei a fost luată în urma întâlnirii lui Nicolae Ciucă, la Viena, cu Nehammer” (VIDEO)
15:57 - WhatsApp introduce o nouă funcție. Mesajele vocale vor fi transcrise