Raed Arafat (DSU): Dacă respectăm regulile, există o șansă bună să oprim creșterea numărului de cazuri de COVID-19. Cetățenii să le atragă atenția politicos celor care le încalcă (VIDEO)
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență cu rang de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, este de părere că dacă populația respectă regulile de siguranță sanitară „și fiecare își face treaba lui, există o șansă bună să oprim creșterea cazurilor” de COVID-19 și să intrăm într-un scenariu mai favorabil. În schimb, spune oficial, dacă ignorăm normele „și ascultăm mesajele negaționiste”, există un „risc real” ca situația să fie scăpată de sub control.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Raed Arafat, șeful DSU, mesaj pentru cetățenii României
Întrebat de Irina Petraru, vineri, în direct pe B1 TV, ce mesaj le transmite românilor, Raed Arafat a răspuns: „Eu aș zice următorul lucru. Noi ne-am așteptat la creșteri după începerea relaxărilor, dar noi am rugat populația să respecte unele reguli compensatorii de prevenire. De la mască, la evitarea locurilor aglomerate, respectarea unor reguli de distanțare fizică – toate aceste aspecte contează foarte mult pentru ca relaxarea să nu aibă un impact major și o creștere importantă a cazurilor. La ce vedem în acest moment, creșterea numărului, apariția unor focare, plus bineînțeles creșterea numărului de cazuri din secțiile de terapie intensivă, normal că aceste lucruri sunt îngrijorătoare și modul în care putem să prevenim ca acest lucru să se perpetueze este implicarea populației în respectarea regulilor. Aici este un parteneriat între noi și omul de rând, populația în general. Dacă populația respectă regulile și fiecare își face treaba lui, există o șansă bună să oprim creșterea cazurilor și să trecem către o situație mai favorabilă. Dacă ignorăm și ascultăm mesajele negaționiste și mesajele care încurajează tinerii, populația să nu respecte regulile, cum am văzut o campanie care a fost recent difuzată pe rețelele sociale, riscul real este să scăpăm de sub control situația și să crească numărul cazurilor într-un mod exponențial. Deci, la acest moment, totul depinde de fiecare dintre noi, să respectăm regulile. Nu există restricții, după cum vedeți, adică au rămas câteva. Majoritatea lucrurilor s-au relaxat, dar de la început am zis că relaxarea trebuie compensată cu măsurile de prevenire. Nu respectăm măsurile de prevenire, atunci relaxarea poate să aibă un impact prin a crește numărul cazurilor și, mai ales, impactul asupra sistemului sanitar”.
Ce a mai spus secretarul de stat, în direct pe B1 TV
Raed Arafat a îndemnat cetățenii să le atragă atenția, „în mod politicos”, persoanelor care nu respectă regulile de siguranță sanitară. Referitor la cei care nu ascultă mesajele autorităților, el a spus: „Aici cred că este problema, că noi nu cerem altuia să respecte regulile, când știm că nu numai că nu o respectă, dar ne pune și viața noastră în risc și în pericol. Deci într-un magazin, dacă intră cineva fără mască și refuză să poarte mască, magazinele mari cel puțin știu că au măști și distribuie măști, dar pentru cei care n-au, dacă o persoană nu vrea să poarte mască, există personal de pază, poate să-l poftească afară. Trebuie să se respecte aceste reguli. În mijloacele de transport în comun, dacă o persoană nu respectă, în mod politicos trebuie atrasă atenția ei, să respecte regulile și să poarte mască. Nu trebuie să fie lăsată să urce în transportul public în comun o persoană fără să aibă mască, și să fie purtată corect, nu pe bărbie, trebuie să acopere nasul și gura. Acestea sunt regulile – sunt reguli de bază, reguli simple, nu sunt atât de complexe, nu trebuie să se facă o instruire specială pentru ele, dar totul este despre conștiință și despre respectarea acestor reguli, pentru a ne proteja și a-i proteja mai ales și pe ceilalți”.
Întrebat dacă este posibil să apară noi restricții sau să fie înăsprite amenzile, demnitarul a explicat: „Poate că o să vedem o înăsprire a controalelor și a aplicării măsurilor, pentru că măsurile există și poate că măsurile vor fi aplicate mai ferm, mai des dacă unii nu respectă aceste reguli. O să existe, bineînțeles, măsuri de control, care vor avea loc și care vor fi intensificate, pentru că este singura soluție prin care putem să le impunem celor care nu vor să le respecte. Totuși, (n.r. – cei care nu respectă regulile) sunt o minoritate față de restul populației, dar trebuie să le impunem să respecte regulile și să respecte măsurile de prevenire”.
Întrebat la ce se așteaptă de la săptămâna viitor din punct de vedere epidemiologic, secretarul de stat a afirmat: „Foarte greu de zis la acest moment, dar sper să rămânem măcar la același ritm, să nu vedem o creștere. E foarte greu să începem să spunem că va crește sau nu, dar de scăzut semnificativ, nu cred că vom vedea o scădere semnificativă. Sunt, într-adevăr, două variante – rămânem în ritmul acesta, poate cu unele scăderi și creșteri până ce se stabilizează situația, sau vom vedea în continuare o creștere a numărului cazurilor de infectare și a numărului de cazuri active”.
Referitor la abordarea potrivit căreia numărul de cazuri noi zilnice de COVID-19 ar fi mai mare în această perioadă pentru că și ritmul de testare e mai mare, Raed Arafat, șeful DSU, a declarat: „Nu cred că este corectă, pentru că în primul rând noi vedem și o creștere a cazurilor în terapie intensivă. Dacă erau multe cazuri și noi nu le depistam numai că nu testam, înseamnă că în mod normal nu trebuia să vedem o creștere de cazuri de terapie intensivă. Creșterea cazurilor de terapie intensivă, cel puțin așa le văd, este procentual legată de creșterea cazurilor de infecție. După asta, noi mai urmărim și parametrul de procent al cazurilor pozitive din totalul testărilor, și acest procent, care o perioadă s-a ținut la 2%, a început să crească în ultima perioadă, a atins într-o zi și 5%, și 4%, și 3%, ceea ce înseamnă că e un procent mai mare decât cel care a fost în ultima perioadă”.