Raed Arafat: Cine a gândit mesajele negaționiste poate a contribuit la uciderea unor pacienți / Cât de departe au ajuns conspirațiile despre coronavirus – Exemplul cu Bill Gates (VIDEO)
Secretarul de stat Raed Arafat a declarat că suntem sub o formă de atac hibrid, căci tot mai multe mesaje extrem de bine gândite și coordonate sunt transmise pe toate mediile de comunicare, pentru a convinge oamenii să nu mai respecte regulile de distanțare socială și să nu mai poarte măști. Este afectată, astfel, însăși lupta cu epidemia de coronavirus. Fie că organizatorii sunt din interiorul sau din afara granițelor, a mai precizat el, cert este că aceste campanii sunt extrem de bine organizate și există pericolul ca unii oameni chiar să se infecteze și să ajungă să moară pentru că nu s-au protejat, fiind influențați de astfel de mesaje. Arafat a precizat că a văzut chiar el un clip prin care oamenii sunt speriați că li se aplică un cod de bare pentru a fi controlați de BIll Gates.
Raed Arafat, despre cei care concep mesajele negaționiste: Poate că au participat la uciderea unor pacienți
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a vorbit, joi, pentru B1 TV, despre cât de periculoase au devenit campaniile de dezinformare în contextul epidemiei de coronavirus.
„Mesajele răspândite pe toate mediile, mesaje de negaționism de îndemnare de a nu se respecta regulile nu fac decât, dacă ele sunt ascultate, să distrugă lupta împotriva coronavirusului.
Văzând campaniile pe care se cheltuiesc mulți bani, ca să convină populația să nu poarte mască și să nu respecte regulile, care-și bat joc de reguli… Indiferent cine finanțează aceste campanii, nu pot să spun decât că sunt oameni care fac rău românilor. E și intern și extern. Suntem sub o formă de atac hibrid.
Văzând atacurile extrem de agresive pe social media o parte clar organizate. Mesajele pe care le primeam, multe din ele nici nu pot să le reproduc. Multe din ele merg pe un șablon și se vede acest lucru. Mai recent primesc mesaje de amenințare.
Populația trebuie să fie înțeleaptă să se gândească: ce pierdem dacă respectăm măsurile de protecție?
Aceste mesaje gândite bine și gândite, îmi pare rău s-o spun, de firme care au în ele oameni care au studiat acest lucru. Cine a gândit aceste mesaje chiar, dacă le-au gândit bine, au făcut foarte rău. Mesajele lor poate că au participat la uciderea unor pacienți care nu au crezut până nu au pățit-o”, a declarat Raed Arafat, pentru B1 TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Cât de departe au ajuns fake news-urile și conspirațiile despre coronavirus
Acesta a mai susținut că a văzut și el un clip, în care oamenilor li se spunea că vor fi controlați de Bill Gates cu ajutorul unui cod de bare. Arafat a atras atenția că mesajele sunt extrem de periculoase, tocmai pentru că nu sunt întâmplător făcute, ci concepute special pe anumite grupuri țintă.
„Mi-a trimis cineva un clip: o doamnă care explica foarte amănunțit măsurarea temperaturii, cum îți pune un cod de bare ascuns, după care dacă vrei să vorbești ceva se activează nu știu cum și după care devii inuman și iei decizii numai cum ți le cere Bill Gates. Eu nu știu câți cred astfe de mesaje, dar poate o parte le cred că înțeleg că doamna avea filmul vizionat.
Când un câtăreț de la o trupă cunoscută cu cont de 400.000 de oameni spune ceva împotriva acțiunilor care se fac, măcar o parte din ei îl cred.
Când cineva face o campanie foarte frumos cu un tânăr care cheamă pe altul și-i spune ”nu respiri scoate-ți masca, împuternicește-te”…
Deci sunt mesaje foarte bine gândite, ca să acapareze anumite grupuri. Sunt și mesaje făcute pentru oamenii mai simpli. Pentru tineri merg pe linia libertății, unde ți se spune de sclavie, de botniță, altora li se spune de aspectele economice. Pe fiecare grup sunt mesaje țintite”, a mai declarat Raed Arafat, pentru B1 TV.