Radu Stroe: Ministrul german nu a mai ridicat problema corupției precizată în MCV, ci a vorbit despre românii care lucrează la negru

Publicat: 11 03. 2013, 09:35

Ministrul de interne, Radu Stroe, a vorbit, duminică seară, despre o discuție purtată la JAI cu omologul său german, spunând că Hans-Peter Friedrich nu a mai abordat problema corupției precizată în raportul MCV, fiind mai preocupat de românii care merg în Germania și muncesc la negru.

“Domnul ministru nu a mai ridicat problema MCV-ului, nici problema corupţiei. Mi-a ridicat o altă problemă care nu ţine neapărat de Schengen, referitoare la românii care merg acolo şi, prin manevre frauduloase, încearcă să obţină acea cantitate de bani până la nivelul salariului minim din Germania. Am stabilit să facem un grup comun de lucru pe zona Ministerului de Interne şi a Ministerului Muncii şi din partea noastră şi din partea lor, urmând ca în perioada următoare să ne vedem. Într-adevăr, cu Germania trebuie să te apuci să faci ceva, să construieşti ceva, nu doar să declari. (…) Germania trebuie luată foarte în serios”, a spus Stroe la Antena 3.

În plus, Stroe a spus că s-a trecut ”tacit” peste subiectul opoziției Germaniei vizavi de aderarea României în Schengen.

“În mod tacit, de comun acord, am trecut peste şi am stabilit câteva lucruri care sunt, într-adevăr, esenţiale pentru conlucrarea între România şi Germania, dar şi pe cealaltă zonă de care ei sunt interesaţi şi precizez că i-am spus aşa: «fiţi foarte atent, problema pe care azi o ridicaţi pentru România, cu un număr de 12-13 mii de persoane, mâine va inflama întreaga Europă». Pentru că aşa se va întâmpla. Această problemă se prefigurează ca una importantă.”, a explicat Radu Stroe şi a adăugat: “Nu mi-a reproşat nimic. Nici eu n-am avut ce să-i reproşez”.

Ministrul de interne a anunțat, de asemenea, că va avea o întâlnire cu omologul său german în aproximativ o lună, motiv cu care se vor relua discuțiile referitoare la aderarea României la Schengen.