Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, susține că legea bugetului de stat pentru 2022, adoptată joi de Parlamentul României, este una echilibrată, iar Nicușor Dan „își prezintă doar jumătatea lui de adevăr, nevrând să meargă pe întreg și vrând să ascundă cumva inactivitatea lui sau incapacitatea de a fi un bun manager”.
Social-democratul a comentat afirmațiile primarului general, joi, pe B1 TV, la „Bună, România!” cu Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, în contextul în care edilul a reclamat că „Bucureștiul a rămas cu același buget din 2021” și a susținut că, „cu un astfel de buget, cu prețurile care au explodat în sectorul energetic și cu zero compensare guvernamentală pentru asta, va fi imposibil pentru PMB să acopere nevoile Capitalei la nivelul anului curent”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Dacă ne aducem aminte înainte de legea bugetului, pentru anul acesta Nicușor Dan nu a făcut nicio cerere atunci când au fost bani pentru subvenții, spre exemplu, la gigacalorie, spunând că va avea nevoie probabil începând cu 1 ianuarie. Acum dacă domnul Nicușor Dan nu face ce ar fi trebuit să facă în calitate de primar general la timp, adică măcar o simplă cerere, știți cum e, vrei să iei un examen, prezintă-te la el că altfel nu se poate, măcar atât, și acum să vii să spui că nu ai bani suficienți… cred că e ceva nelalocul lui. (…) A fost o subvenție pentru toate municipiile, inclusiv pentru Primăria Generală, pentru București, astfel încât să poată trece iarna toți cei care au sistem centralizat de încălzire. Sunt 25 de localități din România, 24 au făcut, mai puțin Bucureștiul, Primăria Generală. De ce ceilalți au putut și dumnealui nu?”, a spus Radu Oprea.
Întrebat dacă ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, sabotează cumva Capitala, având în vedere posibilitatea ca Gabriela Firea să candideze pentru un nou mandat la următoarele alegeri locale, senatorul PSD a negat vehement: „Sub nicio formă și nu are nimeni niciun interes să saboteze Capitala, pentru că este vorba de cetățenii care locuiesc în București, nu numai de cei care au domiciliul, buletin de București, și eu locuiesc mai mult de jumătate din săptămână în București și n-aș putea să spun că mă bucur pentru faptul că nu am apă caldă sau căldură”.
„Tocmai a fost aprobată legea bugetului de stat, care este o lege echilibrată, din punctul meu de vedere, în sensul în care avem și cel mai mare buget de investiții de până acum al României, 88 de miliarde de lei, și în același timp avem și pachetul social care răspunde unor nevoi pentru foarte mulți dintre cetățeni, inclusiv cei din București. (…) Prin legea plafonării și a compensării, CET-urile primesc o subvenție de jumătate din scumpirea de la gaze, adică există și alte formule prin care Primăria Generală a Capitalei, primăriile de sector sunt sprijinite. Domnul Nicușor Dan acum, sigur, își prezintă doar jumătatea lui de adevăr, nevrând să meargă pe întreg și vrând să ascundă cumva inactivitatea lui sau incapacitatea de a fi un bun administrator, un bun manager”, a mai afirmat Radu Oprea.