Radu Oprea (PSD): „Lucrurile care sunt foarte importante s-au stabilit deja în viitoarea coaliție, cum ar fi pachetul de măsuri sociale”

Publicat: 19 11. 2021, 21:27
Captură Video - B1 TV

Ștefan Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, a declarat vineri seara în emisiunea Nadiei Ciurlin, că deși negocierile contrinuă să se desfășoare, se va ajunge la o soluție având în vedere că pentru aspectele importante partidele au ajuns deja la un consens, anume pentru pachetul social pentru români. El a făcut aceste declarații în contextul apariției unor noi nemulțumiri legate de distribuirea ministerelor.

“Atât timp cât negocierile continuă este normal ca astfel de lucruri să apară, dar până la urmă se va găsi o soluție. De ce? Pentru că eu cred că lucrurile care sunt foarte importante s-au stabilit deja, cum ar fi pachetul de măsuri sociale. Acesta este un lucru foarte important.

Creșterea punctului de pensii cu 10%, înseamnă creșterea pensiei minime cu 25%, un ajutor suplimentar pentru pensionarii cu pensii mici în eprioada de iarnă, creșterea salariului minim la 2.550 de lei, creșterea alocațiilor pentru copiii mai mici de 2 ani la 600 de lei,  a celor cu vârsta între 2-18 ani, la 243 de lei. Siguranța că pensiile și salariile vor fi plătite”, a declarat Radu Oprea.