Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, a declarat joi, pentru B1 TV, că scandalul în care e implicat Lucian Bode, ministrul de Interne, legat de plagiat afectează imaginea Guvernului în ansamblul său, dar social-democrații nu au intervenit deoarece Bode e ministru PNL și ei au vrut să respecte protocolul coaliției.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „News Pass”, moderată de Laura Chiriac pe B1 TV.
Întrebat dacă PSD se așteaptă să plece Bode de la Ministerul de Interne, Oprea a răspuns: „Ce a spus președintele Iohannis e un lucru pe care PSD l-a susținut până acum. Am ieșit public și am susținut ce a spus președintele Iohannis, dar dl Bode e ministru PNL și știți că cel care decide asupra prestației și mandatelor miniștrilor e premierul, care e și președintele PNL. Din această perspectivă, e o problemă a PNL”.
„Am atras atenția că este și o chestiune care afectează Guvernul ca imagine în totalitatea lui, dar am respectat protocolul coaliției și nu am intervenit în această chestiune, că e o treabă a PNL. Trebuie să regleze această problemă și azi inclusiv Iohannis a intervenit în acest subiect”, a mai declarat Radu Oprea.
Amintim în acest context că o moțiune simplă depusă de USR și Forța Dreptei împotrva ministrului Lucian Bode a picat, miercuri, în Camera Deputaților. Au fost 90 de voturi ”pentru”, 189 ”contra” și o abținere. Trei deputați nu au votat.
Joi, aflat la Bruxelles pentru o reuniune a Consiliului European, președintele Klaus Iohannis a admis că există probleme în ceea ce-l privește pe Bode și a precizat că se așteaptă să fie luată o decizie în privința acestuia până la rotativa guvernamentală din luna mai.
„Este adevărat că acolo sunt probleme. Aceste probleme trebuie luate, după părerea mea, foarte în serios și eu am încredere că în PNL și domnul Bode personal vor analiza aceste chestiuni și impactul politic. Eu personal, sincer, mă aștept ca cel târziu până la rocadă sau rotația guvernamentală să se ia o decizie”, a declarat Klaus Iohannis.
La câteva ore după, ministrul de Interne a susținut că el nu a plagiat, că a respectat legea și a dat vina pe USR.
„Omul politic trăieşte din percepţii. Iar percepţia pe care cei de Uniunea Sabotaţi România, demolatorii acestei ţări, au încercat să o construiască în spaţiul public a fost una că am greşit, că am plagiat şi că sunt un hoţ. Cei de la USR au aruncat injurii şi acuzaţii nefondate, investind milioane de euro în campanii şi atacuri la adresa mea. Am determinarea să arăt adevărul”, a declarat Lucian Bode.
Acesta a mai susținut că el și PNL vor lua o hotărâre așa încât să nu afecteze „nici imaginea, nici parcursul” partidului, dar nici să dea „satisfacţie minciunii şi dezinformării”.