Radu Miruță: Rezultatele tăierilor anunțate de către Guvern sunt cu aproape 0 lei întorși la bugetul de stat. Specialiștii spun că trebuie reduse cheltuielile statului și trebuie scăzută taxarea pe muncă (VIDEO)
Toți specialiștii spun că, în astfel de momente, trebuie reduse cheltuielile statului și trebuie scăzută taxarea de muncă, a declarat deputatul USR Radu Miruță, marți, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac.
Radu Miruță, pe B1 TV, despre tăierile anunțate de Guvern
Întrebat despre economiile anunțate de guvern la nivel de hârtie și combustibil, deputatul USR a afirmat: „O prosteală, pentru că de fapt rezultatele tăierilor anunțate de către Guvern sunt cu aproape 0 lei întorși la bugetul de stat, care are o problemă de deficit. Ei se străduiesc să propage în spațiul public o preocupare de a inocula oamenilor că sunt determinați să reducă cheltuielile, sperând că oamenii nu merg mai profund cu analiza, mai adânc cu analiza. Toți specialiștii spun că, în astfel de momente, trebuie reduse cheltuielile statului și trebuie scăzută taxarea pe muncă”.
„Ei ne spun că vor să reducă cheltuielile statului, cum? Anulând 200.000 de posturi pentru care acum statul român nu plătește salarii, pentru că acele posturi nu sunt ocupate. Deci taie ce? De unde întorc bani din aceste lucruri? (…) Pot fi situații – și sunt situații – în care normarea muncii nu este distribuită în conformitate cu încărcarea respectivă. Sunt activități care sunt suprasolicitate și care nu au în organigramă posturi. Tăierea asta netedă, așa, la toată lumea la fel, s-ar putea rămână în continuare cu niște dezechilibre”, a adăugat Radu Miruță.
„În al treilea rând, am văzut din partea aceluiași guvern – atunci purta pălăria de premier domnul Ciucă, acum o poartă domnul Ciolacu, dar în aceeași simbioză erau – o ordonanță care prevedea blocarea posturilor la stat. Consecința după un an de zile a acestei ordonanțe, care «bloca» posturile la stat, a fost văzută în 2023, când am văzut plus 14.000 de angajați la stat după această ordonanță. Gura păcătosului, domnului Ciolacu, grăiește un mare adevăr – acela că spune spune vorbe și nu face nicio faptă”, a mai spus parlamentarul.