Radu Mihaiu (USR), primarul în exercițiu al Sectorului 2 și candidat pentru aceeași funcție, a declarat vineri, pentru B1TV, că a cerut renumărarea voturilor pentru peste 30 de secții din Sectorul 2 al Capitalei.
„Am cerut renumărarea pentru peste 30 de secții. Biroul electoral de sector comite un abuz și vrea să închidă fără să dea o decizie sau fără să lase contestarea acestei decizii, vrea să închidă aceste alegeri. Sigur, reprezentantul nostru este acolo și luptă pentru voturile oamenilor, până la urmă, că este important să înțelegem voturile oamenilor. Lipsesc din urne peste 530 de voturi care nu au ieșit până la urmă la numărătoare. Și cei de la Biroul electoral de sector refuză să rezolve această problemă și refuză și să ne lase o cale de atac, pentru că e normal dacă ei dau o decizie că nu se face renumărarea să avem să avem o cale de atac. Este un abuz incredibil care se întâmplă la Biroul electoral de sector. Cred că și acesta poate să frizeze penalul”, a precizat Radu Mihaiu.
„Sper să le vină mintea la cap și să dea conform legii o decizie care să poată să fie contestată. Înțeleg că ei sunt supărați, sunt, nu știu, sunt dominați de PSD și vor să închidă aceste lucruri abuziv, dar legea e lege, trebuie să dea o hotărâre și să o putem contesta. Deci în acest moment este o bătălie incredibilă, legală, juridică la Biroul electoral de sector ă și cei de acolo vor să comită un abuz”, a adăugat el.
Radu Mihaiu a mai menționat că diferența în aceste momente este de 300 de voturi, iar peste 530 de voturi lipsesc din urne.
„Și mai vorbim de încă 1355 de buletine de vot care lipsesc și ele din secții”, a completat acesta.
Amintim că, Radu Mihaiu a declarat, joi, că Greblă pur și simplu încearcă să acopere aceste fraude, în loc să se asigure că procesul electoral e corect.
Primarul deja a depus plângere penală privind „coruperea alegătorilor” în mai multe secții de votare din Sectorul 2.