Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, ar fi încercat să intervină în lucrările comisiei de disciplină la nivelul Palatelor Brâncovenești pentru a bloca o decizie împotriva unei angajate simpatizantă a USR

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, ar fi încercat să intervină în lucrările comisiei de disciplină la nivelul Palatelor Brâncovenești pentru a bloca o decizie împotriva unei angajate simpatizantă a USR

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, ar fi încercat să intervină în lucrările comisiei de disciplină constituită la nivelul Palatelor Brâncovenești și care urma să ia o decizie în privința abaterilor unei angajate a instituției, simpatizantă a USR.

Potrivit surselor B1TV.RO, Radu Mihaiu a vrut să asiste la ședință și a incercat să intimideze membrii Comisiei făcând trimitere la funcția pe care o deține.

În momentul în care i s-a atras atenția, pe bună dreptate, că nu are nicio calitate legală pentru a asista la ședința Comisiei de disciplină, Radu Mihaiu a suțtinut că reprezintă CGMB și a adus drept dovadă o convorbire pe whatsapp cu unul din consilierii generali din partea USR, Manuela Mureșan, apoi că a fost trimis de Horia Tomescu.

Deși i s-a explicat și de această dată că, potrivit legii, relația sa politică cu USR nu-i dă dreptul să participe la lucrările Comisiei, primarul a încercat sub diverse forme să rămână în sala de ședințe.

Mai mult, pe tot parcursul incidentului, Radu Mihaiu și-a subliniat mereu influența politică pe care o are la nivelul organizației USR București și a administrației din Capitală. Convins cu greu să iasă din sala de ședință, primarul sectorului 2 a amenințat la plecare că USR o să aibă grijă să nu voteze noua organigramă a  Centrului Cultural Palatele Brâncovenești.

Spre ghinionul său, întreaga discuție, dar și amenințările lui Radu Mihaiu, au fost înregistrate de către membrii Comisiei care, în acest moment, se gândesc să depună plângere penală împotriva edilului sectorului 2.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`