Radu Mazăre nu este interesat de campania PSD pentru europarlamentare (VIDEO)
Liderii PSD din mai multe judeţe, mulţi dintre cei care s-au plâns în ultimele luni de probleme cu ANI sau cu DNA, şi-au dat întâlnire la Poiana Braşov cu preşedintele executiv al partidului, Liviu Dragnea.
Asta pentru a pune la cale campania electorală. Vicepremierul a susţinut că dosarele penale nu pot fi subiect de discuţie în partid, însă în schimb, în PSD s-a convenit să se reia discuţia cu A.N.I. despre modificarea incompatibilităţilor.
Între timp, Dragnea a anunţat că va sta de vorbă cu edilul Constanţei, după ce Radu Mazăre a dat de înţeles că filiala constănţeană a social democraţilor va sta deoparte la alegerile europarlamentare.
„Or fi mai multe probleme care l-au determinat pe Radu să facă afirmația asta, o să discut cu el, nu e prima dată când își arată nemulțumirea, și e un foarte bun negociator, dar eu nu cred că organizația Constanța va sta deoparte la aceste alegeri europarlamentare, sunt convins de asta, că Radu are activitățile lui și va avea activitățile lui pe care le știe toată lumea ca să promoveze Constanța și municipiul și localitatea, foarte bine, dar campania electorală se face de întreaga organizație din tot județul”, a spus Liviu Dragnea.
Reacția sa vine după ce edilul Constanţei a declarat, sub pretextul că are treabă cu Portul şi că se apropie ziua de 1 Mai, că nu crede că va face campanie electorală pentru colegii care vor să intre în Parlamentul European. Un subiect care a fost discutat la întâlnirea mai marilor PSD de la Poiana Braşov de unde premierul Victor Ponta a lipsit.
Liviu Dragnea i-a încurajat pe baronii PSD să nu se teamă de procurori şi să se mobilizeze în campanie. Mai ales că le-a promis o discuţie cu ANI pe tema incompatibilităţii.
Şi aleşii locali nu au probleme doar cu Agenţia Naţională de Integritate, ci şi cu DNA, după arestarea preşedintelui CJ Mehedinţi, Adrian Duicu şi cercetarea şefului CJ Prahova, Mircea Cosma dar şi a preşedintelui CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu.