Radu Mazăre, despre stenogramele Hrebenciuc-Șova: „Așa se fac susținerile politice peste tot pe planetă”

Radu Mazăre, despre stenogramele Hrebenciuc-Șova: „Așa se fac susținerile politice peste tot pe planetă”

Liderul PSD Constanța, Radu Mazăre, spune că stenogramele convorbirilor dintre Viorel Hrebenciuc și Dan Șova sunt ”discuții între doi oameni politici”, arătând că „așa se fac susținerile peste tot pe planeta asta”.

Mazăre a spus marți, la Constanța, că este grav că discuțiile dintre cei doi au fost interpretate ca fiind trafic de influență și că orice ajutor dat de către un ales local unei persoane sau unei firme poate fi interpretat ca fiind ilegal.

„Ce-am citit eu în stenograme erau discuții între doi oameni politici. Așa se fac susținerile peste tot pe planeta asta. Trebuie să modificăm legea aia pentru că…, o să mă certe primarul… Toți primarii intervin pe lângă șeful de partid din județul respectiv și pe lângă președintele Consiliului Județean ca să aibă susținere la miniștri să primească fonduri pentru lucrările pe care le au”, a mai spus Mazăre, potrivit Mediafax.

Întrebat ce părere are despre discuțiile din partid despre cine ar trebui să fie noul președinte PSD în cazul în care Victor Ponta va câștiga alegerile prezidențiale, Mazăre a răspuns: “Nu mă interesează nici cât negru sub unghie”.

Vezi AICI interceptări din dosar

Urmăriți B1TV.ro și pe
`