Radu Banciu: Viitorul ministru al Culturii are trecut în CV la limbi străine, limba română. Iată nivelul acestei puteri! (VIDEO)
Jurnalistul Radu Banciu a comentat, joi seară, în cadrul emisiunii „Lumea lui Banciu” de pe B1 TV, faptul că viitorul ministru al Culturii și vicepremier în Guvern, Rozalia Biro, are trecut în CV-ul ei limba română ca limbă străină.
„În CV-ul ei scrie la limbi străine cunoscute engleza și româna. Cum este posibil să dai Cultura unuia care nu știe româna? E ministrul Culturii, nu al microbuzelor sau al Căilor ferate cenușii, dar totuși la cultură… acesta este nivelul acestei puteri! Ce îi interesează pe ei școala? Aia că nu îi mai trebuie Bacalaureatul, premierul cu plagiatul. Cum aș fi trecut eu ca vânzător de nutrii în Mongolii, aș fi trecut mongola la limbi străine. O învățam numai cât călătoream cu avionul. Și este și vicepremier. Practic, la vot, plătești un abonament pe prostie”, a spus Radu Banciu.