Jurnalistul Radu Banciu a vorbit, miercuri seară, în cadrul emisiunii sale ”Lumea lui Banciu”, difuzată de B1 TV, despre declaraţiile incredibile ale primarului USL Sorin Oprescu, care le-a zis bucureştenilor că trebuie să se plângă mai puţin, iar şoferii care îşi lasă maşinile în stradă sunt nişte „trişti”.
„Primarul Capitalei a adoptat strategia Ciocul mic. Poate nu-şi mai doreşte să fie primar şi atunci a decis să ne insulte. După ce le-a zis bucureştenilor să se plângă mai puţin, să nu mai iasă cu maşinile, i-a făcut trişti pentru că au încercat să-şi parcheze maşinile, arată că şi-a dat seama că este învins. Iar singura lui armă în acest moment este grosolănia, bădărănia. După aceste cuvinte, el nu ar mai fi votat nici măcar la el în casă. Nu l-ar mai lăsa familia nici să taie pâine, să se ducă după varză în beci, că sigur va fugi cu varza. El alege aceste obrăznicii, în loc să facă ordine în Bucureşti. Tot ce ştie acum este să fie ţâfnos. Ieri ne-a certat pentru maidanezi, mâine ne va insulta pe tema marelui cutremur, apoi pentru inundaţii şi tot aşa”, a spus Banciu.
Reacţia lui Oprescu a apărut după ce jurnaliştii l-au anunţat că oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că zăpada nu a fost curăţată încă de pe străzile secundare.
”Bucureştenii să se plângă mai puţin pentru că trotoarele, de o parte şi de alta a străzilor, atât principale, cât şi laterale sunt curăţate”, a spus Sorin Oprescu.
În ceea ce-i privește pe șoferi, Oprescu a declarat că nu le mulțumește ”ălora care, în continuare, îşi lasă maşina ca nişte trişti pe stradă”.