Jurnalistul Radu Banciu a comentat, joi seară, în cadrul emisiunii „Lumea lui Banciu„, difuzată de B1 TV, că atacurile sale la adresa fostei gimnaste Nadia Comăneci, care a pozat într-un pictorial sexy la o revistă pentru femei, sunt absolut fondate, într-un peisaj mediatic în care nimeni nu are curajul să comenteze ceva la adresa campioanei olimpice.
Banciu susţine că Nadia Comăneci s-a făcut de râs în acel pictorial, pozând în chiloţi şi dată cu o ojă oribilă la degetele de la picioare.
„Nadia arată, cel puţin la faţă, înfiorător. Când ai o faţă de genul acesta, stai liniştit acasă. Sunt femei mai demne şi mai nobile care arată mai bine şi care nu mai ies pe stradă că ştiu că n-are sens să se facă de râs ieşind aşa. Dacă ei îi convine să se facă de râs apărând în halul ăsta, e problema ei, dar nu trageţi cu toate tunurile într-unul care are curajul să vorbească despre ceva ce alţii nu pot să facă. Nu o înjură nimeni pe Nadia pentru că nimeni nu are curaj în România„, a spus Radu Banciu.