Radu Banciu: Firea spune că Iohannis nu e bun de președinte pentru că nu are copii. Dar Iliescu avea copii? El cum a putut conduce 10 ani? (VIDEO)
Jurnalistul Radu Banciu a comentat, miercuri seară, în cadrul emisiunii „Lumea lui Banciu”, difuzată de B1 TV, afirmațiile Gabrielei Firea, purtătorul de cuvânt al campaniei prezidențiale a PSD, potrivit cărora Iohannis nu este bun ca președinte pentru că nu are copii.
Jurnalistul spune că aceste acuzații sunt „obrăznicii discriminatoare” și amintește că nici fostul președinte Ion Iliescu nu are copii, însă nimeni nu a criticat acest lucru vreodată.
„Gabriela Firea spune că cei care doresc să fie președinți provin din familii complete. Dar Iliescu avea copii? Asta nu e discriminare? El a fost bun să conducă 10 ani? Ea a vrut să-l atace pe Iohannis, dar toanta, a dat în Iliescu. Spuneți doamna Firea, ce e mai bine? Să fii căsătorit și să își părăsești nevasta cu care ai un copil, ca apoi să te căsătorești din interes cu o alta cu care mai faci niște copii, ca Ponta, sau să stai fără să ai copii cu aceeași nevastă și să rămâni cu ea până la sfârșit? Ce vi se pare mai moral? Faptul că nu are copii nu mi se pare chiar atât de catastrofal, nu e treaba noastră de ce Iohannis n-are copii. Firea să-și vadă de trecutul ei și de bilețelele ei în clopotniță cu domnul Pandele”, a comentat Banciu.
„Unde am ajuns, aceasta este campania electorală în România. Obrăzniciile și potlogăriile astea nu merg cu toată lumea. Vin unii care sunt niște nulități și dau ei lecții de moralitate, tocmai ca lumea să mai uite de mizeria pe care o ascund ei sub preș”, mai spune Radu Banciu.