Radu Banciu: Dragnea a candidat singur, așa cum e obiceiul în PSD. Nicolae Dragnea, președintele PSD, ca să se schimbe și mai puțin. 97% pentru Nea Nicu de generație nouă (VIDEO)

Publicat: 12 10. 2015, 20:30
Foto: B1 TV

Radu Banciu a vorbit în ediția de luni a emisiunii „Lumea lui Banciu” despre alegerile interne din PSD și majoritatea covârșitoare cu care Liviu Dragnea a fost votat pentru ocuparea funcției rămase vacante după ce premierul Victor Ponta a demisionat din postul de președinte al social democraților.

„Liviu Dragnea n-a candidat pe culoarul său însoțit, a candidat singur, așa cum este și obiceiul în PSD sau cum ar trebui să fie obiceiul. A candidat de unul singur și n-avea cum să sfârșească pe locul doi. Rezultatele sunt implacabile, sunt chiar rușinoase. 97% Liviu Dragnea s-a ales președinte al PSD, l-a bătut și pe prietenul din Belarus”

„97% pentru Liviu Nicolae Dragnea. Cred că Liviu pentru prieteni și Nicolae pentru politicieni, mi-aș permite să-i recomand, dacă tot suntem într-o nouă eră, numită și Dragnea, de specialiști.
Poate să renunțe la acest nume ușor desuet, de Liviu, cu care sigur te descurci la cumpărături, la cinematograf, pe ogoarele patriei atunci când umbli în cizme de cauciuc. Dar parcă totuși pentru politică, când ai un asemenea nume atât de frumos ca Nicolae, merită să-l folosești din plin. Nicolae Dragnea, președintele PSD, ca să se schimbe și mai puțin. 97% pentru Nea Nicu de generație nouă.

Banciu a precizat că membrii PSD au demonstrat că îi sunt loiali lui Dragnea, 500.000 fiind o cifră „siderală”.

„Cei mai mulți l-au votat de frică, ca să nu se afle peste timp că au fost printre cei 3-4% care nu s-au deplasat sau au votat aiurea”, a spus realizatorul.

#DIRECT_ONE_839g4t#