Jurnalistul Radu Banciu a comentat, vineri seară, în cadrul emisiunii sale ”Lumea lui Banciu”, difuzată de B1 TV, că toți liberalii care îi mai iau apărarea lui Fenechiu să fie demiși din PNL de urgență.
El a comentat afirmațiile făcute chiar de vicepreședintele PNL Iași Florin Țurcanu care spune că Fenechiu va conduce în continuare filiala, din spatele gratiilor.
„Fenechiu e ras de pe fața politicului. Cum adică acest om condamnat la 5 ani de închisoare cu executare să conducă din umbră acest partid. Asta ar însemna ca orice borfaș, criminal, să ne conducă. Astfel de oameni care declară asemenea absurdități, într-o țară din Uniunea Europeană, trebuie demiși imediat. Domnule Antonescu, cine îl mai compătimește pe Fenechiu să fie exclus imediat din partid. Cum să conducă din umbră PNL Iași? Cum adică să ne gândim la familia lor, că vai, săracii? Dar ce oameni deosebiți sunt frații ăștia dacă au primit amândoi condamnare cu executare? Hai să nu mai compătimim pe cine nu trebuie. Astea nu sunt declarații ale unui liberal”, spune Banciu.