Radu Banciu, despre suspendare: Băsescu e atacat pentru că e singurul subiect de campanie. Și după alegeri tot el va fi subiectul principal (VIDEO)
Radu Banciu a afirmat, luni seară, în cadrul emisiunii „Lumea lui Banciu” de pe B1 TV că România nu s-a aflat niciodată într-un „moment mai viermănos” ca în prezent.
„Ce-ar fi dacă ar fi suspendat Băsescu? Ce s-ar întâmpla dacă Zgonea va ajunge interimar pentru 30 de zile și îi va scoate din pușcărie pe cei care pot să-i achite PSD campania electorală cu vârf și îndesat, de exemplu? Nu mai există cuvinte pe care să nu le fi exploatat până acum referitoare la jălnicia situației politice din acest moment. Băsescu trebuie atacat pentru că este singurul subiect de campanie și avem convingerea că așa va fi și după campanie și la începutul lui 2015”, a spus Banciu.
„Ponta strigă că e cel mai mare dușman al lui Băsescu și că așa va rămâne cât va trăi. Dar nu ai niciun drept să ajungi președinte al țării doar pentru că urăști pe unul”, conchide jurnalistul.