La imobilul RAAPPS din Strada Cucu Starostescu nr. 6, București, s-au făcut investiții de 59.272 lei din noiembrie 2021 până în prezent, transmite Regia, într-un comunicat al Guvernului. Din informare, e vorba despre instalarea unei centrale termice pe gaz. Aceasta este casa în care ar locui sau ar fi locuit premierul Marcel Ciolacu. Precizările au venit la solicitarea publică a lui Nicolae Ciucă, liderul PNL și candidatul partidului la prezidențiale.
Informarea a fost făcută vineri, în aceeași zi în care Secretariatul General al Guvernului (SGG) a anunțat că renovarea vilei din Bulevardul Aviatorilor nr. 86, în care ar urma să stea Klaus Iohannis după ce-și termină mandatul de președinte, a costat peste 13,8 milioane de lei. Desecretizarea costurilor s-a făcut după solicitarea publică a premierului Marcel Ciolacu, liderul PSD și candidatul partidului la prezidențiale.
„Ca urmarea a solicitării premierului Marcel Ciolacu, Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat informează că, din noiembrie 2021 până în prezent, la imobilul din Strada Cucu Starostescu nr. 6, administrat de Regie, au fost făcute investiții ce au constat doar în montarea unei centrale termice pe gaz (100 kw). Valoarea lucrărilor este de 59.272 lei.
De asemenea, prim-ministrul a cerut Serviciului de Protecție și Pază evidența vizitatorilor/invitaților care au avut acces în imobilul RAAPPS din Strada Cucu Starostescu nr. 6. Potrivit răspunsului primit, la nivelul SPP nu există o evidență a vizitatorilor/invitaților care au acces în reședințele demnitarilor aflați în competență”.
Amintim că Secretariatul General al Guvernului (SGG) a desecretizat, vineri, cheltuielile efectuate pentru modernizarea vilei din Bulevardul Aviatorilor nr. 86, care ar fi pregătită pentru Klaus Iohannis. Cheltuielile depășesc 13,8 milioane de lei. Numai că scandalul a izbucnit încă din februarie, în urma unor anchete jurnalistice Recorder și G4Media.
Abia joi, 31 octombrie, premierul Marcel Ciolacu a anunţat că i-a cerut secretarului general al Guvernului să declanşeze procedura de desecretizare a cheltuielilor efectuate de RAPPS la această vilă: „Românii au dreptul să știe ce cheltuieli s-au făcut acolo și dacă este adevărat că această locuință a fost repartizată președintelui Klaus Iohannis”.
Tot joi, Nicolae Ciucă, liderul PNL, i-a cerut premierului să desecretizeze și lista utilizatorilor vilei RAAPPS din strada Cucu Starostescu nr. 6: „Mă bucură faptul că domnul Ciolacu a găsit curajul transparenței. Îl încurajez să meargă în continuare pe acest drum, pentru că este drumul corect. Tot în spiritul transparenței, mai sunt și alte teme pe care publicul merită să le știe: 1. Lista utilizatorilor/ vizitatorilor/ beneficiarilor vilei RA-APPS din strada Cucu Starostescu nr. 6. Sunt sigur că domnul Ciolacu nu vrea să meargă cu acest secret în turul 2. 2. Lista tuturor vilelor RA-APPS şi a beneficiarilor care locuiesc în aceste vile”.