RA-APPS, despre renovările de la Vila Dante: „Nu s-a primit nicio solicitare privind acordarea unor drepturi foștilor șefi de stat”
În urma declarațiilor premierului Victor Ponta, care îl acuza pe președintele Traian Băsescu de ordonarea unor renovări de peste 1 milion de euro la Vila Dante, B1 TV a intrat în posesia unui punct de vedere transmis de RA-APPS, în a cărui subordine se află imobilul.
Astfel, regia din subordinea Secretariatului general al Guvernului transmite că nu există nicio solicitare în acest sens.
„Până în prezent nu s-a primit nicio solicitare pentru ca imobilul să aibă destinația prevăzută de lege privind acordarea unor drepturi foștilor șefi de stat”, transmite RA-APPS, în documentul semnat de directorul general al Regiei, Georgian Gabriel Sandu.
Premierul Victor Ponta a luat mai mulţi jurnalişti acreditaţi la Palatul Victoria şi a mers cu ei la Vila Dante a RA-APPS, unde le-a spus că are date că acest imobil a fost pregătit, cu reparaţii din bani publici de peste un milion euro, ca viitoare locuinţă a lui Traian Băsescu la finele mandatului.
În replică, Traian Băsescu i-a transmis premierului că este un „mincinos” și solicita dovezi.
„Am un mare regret că am numit un mincinos ca premier al României. Nu am cerut nici o astfel de acțiune din partea RA-APPS. Eu mai am vila Lac la dispoziție până în 2014 și nu am nicio legătură cu îmbunătățirile pe care RA-APPS le face în vilele pe care le deține. O minciună în plus pentru uz local și mai ales în campanie nu îi prinde rău. Am o rugăminte, pentru ca o astfel de renovare să-mi fie pusă în sarcină, trebuie să existe o solicitare a mea. Îl rog pe Ponta să prezinte o astfel de hârtie și dacă o prezintă, eu îi rog pe români să mă destituie duminică”, a spus Băsescu. (Detalii AICI)
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf