Purtătorul de cuvânt al PNL spune că, odată condamnat la închisoare, Sorin Roșca Stănescu își pierde calitatea de membru liberal

Purtătorul de cuvânt al PNL spune că, odată condamnat la închisoare, Sorin Roșca Stănescu își pierde calitatea de membru liberal

Sorin Roșca Stănescu își pierde calitatea de membru PNL prin condamnarea definitivă la închisoare, a explicat, marți, purtătorul de cuvânt al partidului, Alina Gorghiu.

„Partidul Național Liberal ia act de decizia instanței judecătorești cu privire la senatorul Sorin Roșca Stănescu. La nivel personal îmi pare rău de situația în care se află domnia sa, dar niciodată PNL nu a comentat, nu comentează și nu va comenta împotriva vreunei decizii a unei instanțe din România”, a declarat aceasta.

Calitatea de membru al PNL se pierde în urma unei astfel de condamnări, potrivit statului partidului, arată Agerpres.

„Există o prevedere în statut care spune că persoana respectivă își pierde calitatea de membru al PNL și întotdeauna, indiferent de posibilele prejudicii de imagine, vom respecta deciziile instanței din România și le vom lua ca atare”, a arătat Alina Gorghiu.

Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv, marți, pe senatorul liberal Sorin Roșca Stănescu, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul Rompetrol. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`