Purtătorul de cuvânt al PNL a anunțat că europarlamentarii liberali se vor alătura PPE
Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat, luni, că s-a votat trecerea europarlamentarilor liberali în grupul PPE.
”Vreau să vă anunț că Biroul Politic Național a decis cu majoritate de voturi, un vot împotrivă și trei abțineri ca PNL să se alăture grupului PPE și ca europarlamentarii noștri să facă parte din acest grup„, a anunțat, luni, Pocora.
Purtătorul de cuvânt al PPE, Kostas Sasmatzoglou, a precizat că Partidul Popular European ar putea discuta şi lua o decizie privind primirea PNL săptămâna viitoare, dacă liberalii români trimit documentaţia necesară la timp.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat că în şedinţa de luni a conducerii partidului, va propune ca europarlamentarii PNL să adere la grupul PPE din Parlamentul European, pebntru a evita ca astfel un socialist să ajungă la președinția Comisiei Europene. (Detalii AICI)
Soția lui Crin Antonescu, europarlamentarul Adina Vălean a spus și ea că locul PNL în noul Parlament European este în PPE pentru că grupul ALDE este în prezent majoritar centru-stânga.