Purtătorul de cuvânt al CE: Procedura recomandată pentru numirea șefilor de parchete nu a fost urmată

Publicat: 11 04. 2013, 08:55
Procedura pe care Comisia Europeană a recomandat-o, pentru numirea şefilor de la parchete şi DIICOT, nu a fost urmată, dar este important ca va da ocazia CSM sa analizeze candidații nominalizați. Este poziţia...

Procedura pe care Comisia Europeană a recomandat-o, pentru numirea şefilor de la parchete şi DIICOT, nu a fost urmată, dar este important ca va da ocazia CSM sa analizeze candidații nominalizați. Este poziţia purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray.  Acesta a mai declarat că poziţia  Comisiei Europene va fi cunoscută în diferitele stadii ale procedurii de numire a șefilor de parchete.

„Procedura pe care Comisia Europeană a recomandat-o nu a fost urmată. Cred că asta trebuie spus clar”, a declarat purtătorul de cuvânt, citat de hotnews.ro.

Cu toate acestea, Mark Grey îndeamnă la calm. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene spune că oficialii europeni îşi vor face cunoscut şi în continuare punctul de vedere, pe măsură ce procedurile vor avansa.

„Trebuie să ne concentrăm pe paşii următori, există o expresie în engleză – nu trebuie să plângem după laptele vărsat. Cred că asta e important şi nu are rost să ne mai uităm înapoi. (…) Este important să continue procedura care dă ocazia CSM să analizeze candidaţii nominalizaţi. În acest moment ne concentrăm pe acest lucru. Putem discuta ore întregi despre ce trebuia şi ce nu trebuia făcut în trecut, dar suntem acum unde suntem”, a mai spus Gray, adăugând că „următoarea mişcare îi revine preşedintelui”.

Consiliul Super al Magistraturii a decis miercuri că audierile vor începe pe 8 mai, iar avizul final va fi dat pe 10 mai. Laura Kovesi a fost propusă pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar Tiberiu Niţu a fost propus ca procuror general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.