Puiu Hașotti: Voi depune o inițiativă prin care lucrările de doctorat dovedite a fi plagiate să fie nule de drept

Puiu Hașotti: Voi depune o inițiativă prin care lucrările de doctorat dovedite a fi plagiate să fie nule de drept
Foto: mihaicraiu.ro

Senatorul liberal Puiu Hașotti a spus, duminică, că va depune luni, alături de alți colegi o inișiativă referitoare la lucrările de doctorat dovedite a fi plagiate.

Liberalul a precizat că inișiativa este o completare la actuala legislație din domeniu, scrie Mediafax.

„Vreau să vă informez că, luni, voi depune împreună cu alţi colegi, şi la iniţiativa senatorului Todiraşcu, o iniţiativă legislativă referitoare la plagiat care să aibă un articol nou şi să sune în felul următor: lucrările de doctorat dovedite a fi plagiate sunt nule de drept. Este o scăpare pe care actuala lege o are şi cred că e binevenită această completare”, a declarat Hașotti.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`