PSD va sesiza CCR, după ce Guvernul Orban își va asuma răspunderea pe Legea bugetului

Publicat: 20 12. 2019, 12:37
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

PSD va sesiza la Curtea Constituțională a României un posibil conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern, după ce Palatul Victoria a anunțat că își va asuma răspunderea pentru adoptarea bugetului.

„O sa fac sesizare, categoric. Chiar daca nu stopez acest buget, sper prin decizia CCR alte viitoare guverne de acum incolo sa nu faca acet lucru”, a spus Ciolacu la DC News, potrivit sitirpesure.ro.

Premierul Ludovic Orban a anunțat, miercuri, în debutul ședinței de Guvern, că Executivul a luat decizia de a-și angaja răspunderea pe Legea bugetului pentru anul 2020, legea asiguărilor de stat și legea de corectare a OUG 114.

„Am luat decizia de ne a angaja răspunderea pe trei proiecte: legea bugetului stat, legea asiguărilor de stat și legea de corectare a OUG 114 care a provocat efecte devastatoare în economia românească.

Decizia de angajare e indispensabilă pentru atingerea obiectivului nostru și anume ca pe 31 decembrie să avem un buget care să stea în picioare și care să ofere fiecărui român, firme, autorități, la ce să se aștepte prin buget”, a spus Ludovic Orban la începutul ședinței de Guvern de miercuri.

„Ne aflăm într-o situație critică. După 3 ani de harababură legislativă, fiscală, în care au fost făcute praf toate sistemele publice, în care bugetul a ajuns într-un dezechilibru clar, trebuie să dăm acest semnal către societate, economie, investitori, că Guvernul nostru este hotărât să-și angajeze răspunderea pentru corectarea tuturor dezechilibrelor create de politica iresponsabilă a fostului guvern și care are capacitatea să refacă echilibrele din economie”, a mai spus Ludovic Orban.

Referitor la OUG 114, Ludovic Orban a precizat că Executivul va merge mai departe cu angajarea răspunderii deși ordonanța se află în dezbatere la Camera Deputaților.

„OUG 114 se află la ora actuală în dezbaterea Camerei Deputațior. Ea trebuie să treacă prin fiecare comisie a Camerei Deputaților, iar posibilitatea de corectare a tuturor problemelor e mică. Dacă noi nu ne asumăm responsabilitatea să corectăm această ordonanță, există riscul ca multe din aceste inițiative să rămână în vigoare”, a spus Ludovic Orban.