Politică
PSD, UNPR și PC au format Alianța electorală Uniunea Social-Democrată, sub sigla căreia vor participa la alegerile europarlamentare din mai 2014.
În acest sens, președinții celor trei partide, respectiv Victor Ponta, Gabriel Oprea și Daniel Constantin, au semnat luni protocolul.
„USD este o alianță electorală care își propune fără niciun fel de teamă să câștige primul loc în încrederea electoratului român pe 25 mai, să dovedească capacitatea de a lucra împreună. Îmi place foarte mult atunci când reușim să fim uniți. Îmi doresc să putem să guvernăm România împreună, să ne prezentăm în PE ca o țară demnă”, a declarat Victor Ponta.