PSD-ul paralel. Majoritatea liderilor PSD nu fac voia lui ”Daddy” și nu vor să organizeze mitinguri

Publicat: 05 12. 2017, 02:36
Foto: RFI

Liderii PSD din țară nu vor să scoată lumea în stradă pentru a protesta împotriva așa-zisului stat paralel. Doar zece mari organizații ale partidului vor organiza cu certitudine mitinguri, majoritatea fiind conduce de apropiați ai lui Liviu Dragnea, informează Adevărul, care citează surse politice.

Mai mulți liderii de organizații i-ar fi transmis deja lui Dragnea că nu-s de acord cu mitingul.

”Mesajul a fost clar: nu poţi să scoţi lumea în stradă folosind argumentul statului paralel. Credeţi că oamenii din orăşelele ţării ştiu ce e ăla stat paralel? Oamenii sunt obişnuiţi să iasă în stradă ca să susţină un candidat, o persoană, să vadă pe cineva pe un afiş. Acum, liderii de organizaţii ce-ar trebui să le spună oamenilor să strige în stradă? Care să fie sloganul?“, au declarat sursele citate de Adevărul.

Mai mulţi lideri PSD din teritoriu au cerut conducerii partidului să spună public că organizaţiile nu sunt obligate să organizeze proteste.

Printre filialele care nu vor mitinguri se numără Vrancea, condusă de Marian Oprişan. Potrivit unor surse politice, acesta nici nu s-a sinchisit să vină la şedinţa convocată de Dragnea la sediul central al PSD.

Nici Dragoş Benea, de la Bacău, nu vrea să scoată lumea în stradă, în timp ce Cătălin Nechifor, liderul organizaţiei Suceava, a promis că va face miting numai dacă toate filialele din ţară îşi asumă că vor organiza proteste, în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră.

Nici organizația din Dâmbovița, condusă de Adrian Țuțuianu, nu-i va face pe plac lui Dragnea. Astfel, se pare că Țuțuianu nu a uitat că Dragnea a avut grijă să-l înlăture de la conducerea Ministerului Apărării.

Şi Braşovul este potrivnic, în condiţiile animozităţii dintre Dragnea şi Constantin Niţă, fost ministru al Energiei în guvernarea Ponta, mai precizează Adevărul.

Organizațiile din Ardeal sunt și ele excluse, pentru că acolo electoratul este mai ales liberal.

Cel mai mare miting ar urma să aibă loc la Craiova, acolo unde Claudiu Manda, liderul organizaţiei şi şeful Comisiei SRI, a promis că va scoate în stradă 20.000 de oameni.

Mitinguri vor mai avea loc în Gorj şi Olt, judeţe dirijate de Florin Cârciumaru şi Paul Stănescu, oameni de încredere ai lui Liviu Dragnea. Constanţa şi Iaşi sunt alte oraşe de pe harta protestelor PSD.