PSD Suceava SARE la GÂTUL Ecaterinei Andronescu: Intervenția ei demonstrează FRUSTRAREA că nu a putut face parte din acest Executiv

Publicat: 14 08. 2018, 20:15

Intervenţia senatoarei Ecaterina Andronescu, prin care a cerut demisia lui Liviu Dragnea de la şefia PSD, precum şi a Guvernului Dăncilă, provoacă mare deranj în partid.

PSD Suceava a scris, marți, pe Facebook, că gestul senatoarei de a solicita demisia actualului guvern „demonstrează frustrarea că nu a putut face parte din acest executiv (…) sau poate doar instalarea unei incapacități, scuzabile dintr-un anumit punct de vedere, de a percepe corect realitatea”.

Potrivit filialei, tot manifestare a frustrării o reprezintă și solicitarea ca Dragnea să demisioneze din funcția de președinte al PSD.

„În 1989 poporul român și-a câștigat dreptul de a trăi într-un regim democratic. Democrația înseamnă alegeri libere, pluripartitism, dreptul și obligația guvernării pentru cei care câștigă alegerile electorale. Alianța PSD-ALDE a fost desemnată prin votul românilor, exprimat liber și democratic în decembrie 2016, să guverneze țara. PSD-ALDE și-a asumat aceasta guvernare care a făcut ca România să înregistreze în acești doi ani una din cele mai mari creșteri economice din Europa. Salariile și pensiile au crescut ritmic și susținut, turismul intern a atins cote fără precedent în această vară – fapt ce demonstrează creșterea nivelului de trai, sunt în derulare programe guvernamentale de dezvoltare a comunităților locale, de curând s-a efectuat o rectificare bugetară pozitivă. În acest context intervenția unui parlamentar PSD care cere demisia acestui guvern demonstrează frustrarea că nu a putut face parte din acest executiv (frustrare manifestată și în alte rânduri) sau poate doar instalarea unei incapacități, scuzabile dintr-un anumit punct de vedere, de a percepe corect realitatea”, se arată în postarea PSD Suceava.

Ecaterina Andronescu a solicitat, marți, într-o scrisoare deschisă adresată membrilor PSD, ca Liviu Dragnea să se retragă de la conducerea partidului, atrăgând atenţia că altfel PSD va pierde guvernarea. Mai mult, senatoarea a susținut şi că Executivul conduse de Viorica Dăncilă trebuie schimbat.