Liderii PSD-ALDE vor discuta în weekend despre proiectul lui Călin Popescu Tăriceanu privind înființarea unei autorități de interceptare a comunicațiilor controlată de Parlament, informează HotNews.
”Nu am automat ceva împotriva (proiectului), dar să vedem care sunt detaliile, ideea nu mi se pare greșită. Nu este o inițativă neimportantă, să vedem dacă cei care au inițiat-o au gândit toată arhitectura”, a susținut Liviu Dragnea.
În mai, Tăriceanu a anunțat că va redepune proiectul de lege pentru înființarea Autorității Naționale pentru Interceptarea Comunicațiilor.
”Vrem ca aceasta activitate sa o scoatem din zona serviciilor secrete pentru ca, asa cum stiti, CCR a dat o decizie in acest sens care trebuie, pana la urma, sa se materializeze intr-un fel. Tot ceea ce inseamna activitatea de politie judiciara trebuie sa fie facuta de politia judiciara, nu au treaba in aceasta chestiune serviciile de informatii. Serviciile de informatii, de altfel, trebuie sa fie extrem de atente cum isi calibreaza actiunea, trebuie sa fie in conformitate si necesitatea este de a se conforma prevederilor constitutionale si deciziilor Curtii Constitutionale. Cred ca crearea acestei autoritati va fi o solutie care va usura situatia tuturor", spunea atunci președintele Senatului, citat de HotNews.