PSD respinge apelurile tot mai disperate ale PNL-iștilor pentru comasarea alegerilor: „Să vorbim despre economie, nu despre politicieni”
PNL-iștii sunt tot mai disperați să-i convingă pe PSD-iști, partenerii de coaliție, că e necesară comasarea unora dintre alegerile ce se vor desfășura anul viitor. Amintim că în 2024 vor avea loc toate cele patru tipuri de alegeri. Numai că semnalele tot mai insistente venite din PNL au rămas fără răspuns afirmativ din partea social-democraților. Partidul condus de Marcel Ciolacu insistă că altele sunt acum problemele românilor.
PNL-iștii insistă pe comasarea alegerilor
„Fiind vorba de o analiză, am rugat specialiştii din partid să caute soluţii, să venim cu o abordare legală, constituţională” privind comasarea aleegrilor, a declarat, luni, premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL.
Subiectul a fost deschis încă de anul trecut. Oficial, liberalii susțin că ar fi necesară comasarea deoarece țara ar pierde prea mult timp și bani cu organizarea a patru campanii și patru alegeri. În fapt, miza pentru ei ar fi în altă parte: mandatul președintelui Klaus Iohannis se încheie în decembrie 2024, astfel încât dacă alegerile parlamentare ar fi mutate în septembrie, Iohannis ar mai apuca să nominalizeze viitorul premier.
Și tot de anul trecut, social-democrații au dat semnale, ce-i drept pe surse, că nu sunt de acord.
„Nu pot fi mutate alegerile generale din decembrie în septembrie, deoarece mandatul parlamentarilor este de patru ani și este imperativ. Ar fi neconstituțional”, declara un lider PSD, pentru G4Media, în decembrie 2022.
Dar liberalii au tot insistat de atunci că o astfel de măsură e necesară.
„Nu ne dorim campanii electorale succesive timp de patru luni de zile, care oricum practic ar perturba foarte mult procesul electoral”, a spus Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al liberalilor.
Iar Ciucă a invocat recent sondaje care ar arăta că românii „își doresc comasarea sau mai bine zis reducerea numărului de alegeri”.
PSD, răspuns la propunerea PNL privind comasarea alegerilor: Românii au acum alte preocupări
Însă social-democrații spun că nu e cazul acum de astfel de discuții, căci altele sunt grijile românilor.
„Nu cred că pe agenda de lucru sau de priorităţi a românilor e comasarea alegerilor. Am terminat un scenariu, cel legat de anticipate, şi acum intrăm în altul de comasare a alegerilor. Cred că mai important ce se întâmplă cu autostrada Moldovei, să găsim soluţii pentru reducerea preţurilor la alimente şi la un moment dat, cum e normal, politic vom lua şi decizii privind comasarea alegerilor. Cred că în primul rând trebuie să respectăm legea”, declara Marcel Ciolacu, președintele PSD, săptămâna trecută.
Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al social-demcoraților, a avut o poziție similară, într-o declarație pentru RFI: „Nu cred că această problemă este pe agenda de astăzi, de mâine, de lunile următoare, de iarna următoare a cetățenilor din România. Din contră, aș putea să spun că toate problemele economice și sociale pe care le vedem, de la inflație și nevoia de a lupta cu ea și de a scădea creșterea inflației în perioada imediat următoare, sperăm ca până la sfârșitul anului să fie dintr-o cifră, să nu mai fie din două cifre (…), toate măsurile pe care trebuie să le luăm astăzi pentru fermierii din România, acestea sunt temele importante”.
„Trebuie să vorbim despre economie, nu despre politicieni. Probabil că atunci când vorbim despre comasarea alegerilor, este mai mult despre politicieni, decât despre cetățeni, iar PSD se concentrează pe a găsi soluții în guvernare pentru cetățeni”, a mai spus Radu Oprea.