PSD primeşte o GREA LOVITURĂ în justiţie! Judecătorii au DECIS….
Gabriel Harabagiu rămâne viceprimar al Iaşiului, dar şi membru de partid şi vicepreşedinte al organizaţiei municipale a Partidului Social Democrat, în urma sentinţei date marţi de magistraţii Curţii de Apel.
„Respinge, ca tardiv, apelul declarat de Partidul Social Democrat împotriva sentinţei civile nr. 880 din 22.05.2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia I Civilă. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică”, este soluţia dată de judecătorii Curţii de Apel Iaşi.
Această decizie este definitivă.
„Instanţa, adică Tribunalul, m-a repus pe toate funcţiile. Acum Curtea de Apel a menţinut decizia Tribunalului. (…) Acesta a fost al şaptelea proces pe care l-am câştigat. (…) În loc să grăbească procesul, PSD a făcut tot posibilul să dureze cât mai mult. Contenciosul dădea voie să se judece mult mai repede. Suntem deja în iunie iar procesele au început din luna martie”, a afirmat Harabagiu pentru Agerpres.
Decizia a fost dată în procesul deschis de Gabriel Harabagiu după ce PSD a decis în luna februarie excluderea din partid.