PSD: Iohannis și PNL au majoritatea în Parlament și nu mai pot da vina pe PSD. Au toată puterea în stat
După eșecul înregistrat în Parlament în încercarea de a vota moțiunea de cenzură prin care să fie dărâmat Guvernul liberal, social-democrații anunță că ”Iohannis și PNL au majoritatea în Parlament și nu mai pot da vina pe PSD”. Într-o postare publicată miercuri dimineață pe pagina de Facebook a PSD, partidul condus de Marcel Ciolacu susține că ”PNL controlează Parlamentul printr-o alianță cu USR, PMP, UDMR și grupul minorităților naționale”.
PSD, după eșecul de la moțiunea de cenzură: Iohannis și PNL au majoritatea în Parlament și nu mai pot da vina pe PSD
”Iohannis și PNL au majoritatea în Parlament și nu mai pot da vina pe PSD: ei răspund de mersul pandemiei, de soarta educației și viitorul economiei!
PNL controlează Parlamentul printr-o alianță cu USR, PMP, UDMR și grupul minorităților naționale. Au toată puterea în stat și nu se mai ascund ca până acum.
Dar tot ce reușesc să producă este doar haos!”, se arată în mesajul citat.
În acest context, PSD lansează noi critici la adresa liberalilor și șefului statului pentru modul în care este gestionată criza provocată de pandemia de coronavirus.
”Pandemia nu dă semne că scade în intensitate, dimpotrivă – se înregistrează săptămânal noi recorduri absolute ale deceselor;
Începerea școlii se transformă într-un fiasco național, nici profesorii, nici copiii și părinții nu știu nimic sigur – în afară de faptul că nu vor avea tablete;
Economia este condamnată să se ajute singură, Guvernul PNL nu este capabil să ajute firmele locale – ci doar pe cele liberale!
Iohannis nu-i mai poate minți în continuare pe români: PNL are toată puterea în mână – Parlament, Guvern, Președinție!”, au mai transmis social-democrații.
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului PNL nu a mai ajuns la vot din lipsă de cvorum
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului liberal trebuia dezbătută și votată în ședința de luni a plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului. Ședința nu a mai avut însă loc din lipsă de cvorum. Asta în condițiile în care, cu câteva zile înainte, șeful PSD, Marcel Ciolacu susținea că are asigurate 250 de voturi, mult peste cele 233 necesare pentru trecerea moțiunii.
Cinci aleși PSD nu s-au prezentat la Parlament luni, iar conducerea PSD a decis, marți, excluderea din partid a trei dintre aceștia. Este vorba despre deputații Cătălin Rădulescu, Adrian Todor și senatoarea Roxana Pațurcă. La rândul său, deputatul Dan Ciocan a fost exclus din PSD, printr-o decizie a Organizației MunicipaleCaracal. Pe de altă parte, situația fostului ministruCarmen Dan, care s-a numărat și ea printre social-democrații care au lipsit de la ședința din Parlament privind dezbaterea și votarea moțiunii de cenzură, va fi analizată. Asta pentru că Dan se află în izolare după ce mama sa a fost testată pozitiv pentru infecția cu noul coronavirus.
Luni seară, președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat luni că nu consideră un eșec faptul că moțiunea de cenzură nu a avut loc astăzi din lipsă de cvorum. Mai mult, el a afirmat că votul se va relua ”categoric”.
Marcel Ciolacua spus și că dacă această moțiune ajunge la vot, va trece.
„Știu și eu și domnul Orban că dacă această moțiune ajunge la vot trece. S-a mai întâmplat în Parlament să nu fie cvorum. Există moțiuni nevotate din 1996. E adevărat că s-a depus în sesiune extraordinară, așteptăm Curtea. Din punctul nostru de vedere, dacă se vota în această sesiune era constituțional”, a mai precizat Marcel Ciolacu.