PSD îl susţine pe Valer Dorneanu pentru funcția de Avocatul Poporului şi cere PDL să retragă nominalizarea lui Iancu

Publicat: 03 09. 2012, 15:35
Foto: evz.ro

Partidul Social Democrat l-a propus pe Valer Dorneanu pentru funcţia de Avocat al Poporului, a anunţat, luni, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Acesta a mai declarat că PSD cere democrat-liberalilor să retragă nominalizarea lui Gheorghe Iancu, anunță Mediafax.

Valeriu Zgonea l-a catalogat pe Valer Dorneanu un om de o integritate profesională deosebită și o personalitate care s-a bucurat și de susţinere din partea opoziţiei.

Președintele Camerei Deputaților a mai precizat că a avut o discuţie cu preşedintele PDL, Vasile Blaga, în privinţa Avocatului Poporului, în care i-a spus că este o palmă pe obrazul a cinci grupuri parlamentare faptul că PDL îl susţine pe Gheorghe Iancu, revocat din această funcţie.

„Am avut o discuţie cu preşedintele PDL şi l-am rugat ca atunci când vrei să fii partener de încredere în dialog cu celelalte forţe politice să nu-i pui într-o situaţie sensibilă. Vă reamintesc că Avocatul poporului a fost revocat din funcţie de cinci din cele şase grupuri parlamentare, venind cu aceeaşi propunere. Este o palmă pe obrazul celorlalte cinci grupuri politice şi o sfidare la adresa parlamentarilor. Domnul Blaga mi-a promis că va găsi o soluţie astfel încât lucrurile să fie pe varianta propusă de noi, adică un consens pentru o propunere la Avocatul poporului”, a adăugat Zgonea.

Parlamentul s-a reunit pe data de 3 iulie în sesiune extraordinară şi l-a revocat din funcţie pe Avocatul Poporului, Gheorghe Iancu, funcţia fiind preluată interimar de către Valer Dorneanu.

USL a cerut revocarea lui Gheorghe Iancu pentru „încălcarea Constituţiei şi a legilor în vigoare”. Social-democrații îi reproşau Avocatului Poporului că a utilizat prerogativele constituţionale şi legale pentru a servi interesele politice ale PDL, că s-a pronunţat în mod repetat asupra unor probleme politice fără să fi fost sesizat, invocând inclusiv sesizarea în cazul ICR.

În 18 iulie, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat că liderii de grupuri au convenit ca noul Avocat al Poporului să fie numit prin consens al tuturor partidelor, însă acest lucru se va realiza în sesiunea parlamentară din toamnă.