Guvernul proaspăt format din PSD și PNL s-ar putea rupe, avertizează Marcel Ciolacu. Președintele social-democraților a vorbit despre acest scenariu de 1 Decembrie.
Guvernul PSD – PNL – UDMR ar putea fi răsturnat dacă în 2023, național-liberalii nu-și vor retrage premierul din cadrul coaliției, pe generalul în rezervă Nicolae Ciucă.
„Partidul Social Democrat se retrage de la guvernare, dacă nu ne respectăm un acord politic asumat de forurile noastre din interiorul partidelor”, a menţionat Marcel Ciolacu.
Totuși, președintele PSD preferă să nu discute despre o moțiune de cenzură încă de pe acum. În schimb, afirmă că retragerea de la guvernare se va produce, dacă înțelegerile nu vor fi respectate.
Întrebat despre scenariul potrivit căruia PSD și PNL vor continua alianța și pentru alegerile prezidențiale, la care ar putea propune un candidat comun, Ciolacu a precizat că încă nu au fost purtate discuții în acest sens.
Pe data de 23 mai 2023 ar urma să se facă schimbarea de premier. Astfel, viitorul lider al executivului ar urma să fie numit de la PSD.
„Știu că veți întreba de ce nu a dat Partidul Social Democrat primul-ministru la prima rotație. Cu adevărat, Partidul Social Democrat a câștigat alegerile și era îndreptățit să facă acest lucru. Am făcut această concesie pentru că Partidul Social Democrat a decis că măsurile pentru oameni sunt mai importante decât funcțiile trecătoare. În acest moment de criză, Partidul Social Democrat trebuie să guverneze pentru români, nu să se certe pe funcții sau așa-zisele ministere cu bani”, a declarat Ciolacu, săptămâna trecută.