PSD, deschis la o guvernare cu PNL, cu o singură condiție. Vasile Dîncu a făcut anunțul
Un nou guvern format din PNL și PSD s-ar putea forma în curând, crede Vasile Dîncu, președinte al Consiliului Național social-democrat. În opinia lui Dîncu, actuala coaliție se va rupe până în anul 2023.
Pentru a forma o coaliție de guvernare cu PNL, pesediștii impun anumite condiții. Printre acestea, desemnarea unui premier din tabăra social-democrată.
„Nu exclud o guvernare cu PNL până în 2024, dar nu în condițiile de acum, să fim tractați de locomotiva Cîțu sau de un alt premier liberal”, a declarat Vasile Dîncu, într-un interviu la Europa Liberă.
Tensiunile dintre PNL și USR sunt în creștere, iar la un moment dat, coaliția va intra în colaps, atenționează Dîncu.
„Coaliția nu avea nici o șansă să se spargă de la început. Sunt doar crize de creștere, sunt crize de autoritate. A fost vreo trei luni de zile bătălia pe posturi între cele două partide, apoi bătălia pe resurse, inclusiv resurse de autoritate. Vezi scandalul Voiculescu și nemulțumirea lui că nu a primit conducerea campaniei de vaccinare”, a mai transmis Dîncu.
Vasile Dîncu (PSD): „PSD a avut ocazia să reflecteze asupra trecutului”
Poziția PSD, ca partid de opoziție în momentul de față, este binevenită, recunoaște Vasile Dîncu. În această perioadă, social-democrații au timp să-și refacă imaginea după eșecul din perioada lui Liviu Dragnea.
„PSD a moștenit în 2020 un fel de istorie odioasă după perioada în care Liviu Dragnea a fost diabolizat, a schimbat trei guverne ale PSD, peste 100 de miniștri. O fragmentare a acțiunii politice care nu putea să ducă la o imagine bună. Am avut de partea cealaltă partide de dreapta care nu au venit cu un program de dreapta consistent, ci cu paradigme morale, pe programe bazate pe emoție negativă.
PSD-ul venea dintr-o situație destul de dificilă. A câștigat alegerile, dar faptul că a intrat în Opoziție, după părerea mea, este un dar dumnezeiesc. A avut ocazia să reflecteze asupra trecutului, să schimbe ceea ce trebuie schimbat și să construiască o nouă ideologie, o nouă organizare a partidului.”, consideră Dîncu.
Vasile Dîncu se numără printre potențialii candidați ai PSD pentru alegerile prezidențiale din 2024. Pe lista scurtă se mai află și Alexandru Rafila, Mircea Geoană și Gabriela Firea.