PSD critică PNL pe tema ajutoarelor pentru pensionari: Facem apel la ministerul condus de Marcel Boloș să dispună măsurile necesare

PSD critică PNL pe tema ajutoarelor pentru pensionari: Facem apel la ministerul condus de Marcel Boloș să dispună măsurile necesare
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

PSD susține că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), condus de Marcel Boloș (PNL), e vinovat pentru întârzierea ajutoarelor pentru pensionarii cu pensii mici. Nu e prima critică pe care social-democrații o aduc colegilor de coaliție chiar de la începutul anului.

PSD acuză PNL pentru întârzierea ajutoarelor destinate pensionarilor

„Ministrul Muncii, Marius Budăi, a pregătit prima tranșă a ajutoarelor pentru pensionarii cu pensii mai mici de 3.000 de lei, care se va acorda odată cu pensia din luna ianuarie, așa cum s-a prevăzut în OUG 168/2002. Cupoanele de pensie, care conțin inclusiv această primă tranșă, au fost tipărite încă din luna decembrie 2022.

În ceea ce privește ajutoarele pentru energie, Ministerul Finanțelor a prevăzut banii necesari în bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), iar Ministerul Muncii a pregătit lista de beneficiari pe care o poate pune la dispoziția MIPE.

Conform OUG 166/2022, MIPE este responsabil cu emiterea cardurilor și cu distribuția acestora către cei în drept, astfel încât plățile să fie făcute conform prevederilor legale, respectiv în lunile februarie și septembrie 2023.

În cazul voucherelor pentru alimente, cardurile au fost deja distribuite, urmând ca MIPE să facă plățile conform termenelor prevăzute de lege”, a transmis PSD, printr-un comunicat.

În acest context, social-democrații au făcut un apel la MIPE să ia măsurile necesare, așa încât banii să ajungă la timp la beneficiari.

PSD se opune proiectului PNL care interzice exportul de animale vii

Tot miercuri, PSD a anunțat că va solicita în coaliție să fie respins proiectul de lege care interzice exportul de animale vii către statele terțe Uniunii Europene. Legea fusese inițiată de fostul premier Florin Cîțu și fostul ministru de Interne, Marcel Vela.

„Această propunere legislativă demonstrează încă o dată cât de rupți de realitate sunt inițiatorii ei și cât de puțin înțeleg situația fermierilor români”, au susținut social-democrații.

PSD a mai transmis că o astfel de măsură „ar afecta grav relațiile comerciale foarte bune pe care România le-a construit în timp cu statele din Orientul Mijlociu, ceea ce ar conduce la intrarea în faliment a multor fermieri români”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:08 - Cristina Trăilă, după retragerea lui Ludovic Orban din cursa prezidențială: „Voturile dumnealui nu se pot duce decât către reprezentantul PNL. Partidul Național Liberal este singurul partid de centru dreapta” (VIDEO)
22:06 - TikToker închis după ce ar fi insultat un președinte. Ce sentință a primit
21:59 - Kelemen Hunor: E nevoie de o restructurare a agenţilor şi instituţiilor regionale care consumă enorm de mulţi bani şi nu produc nimic
21:54 - Sebastian Stan a răspuns criticilor aduse de Trump propriului film biografic: „Probabil pentru că adevărul doare”
21:51 - Nicolae Ciucă a anunțat ce a discutat cu Karl Nehammer: „Este pentru prima dată când un oficial de la București este primit la Cancelaria austriacă și discută despre subiectul Schengen” (VIDEO)
21:44 - Schimb de replici Geoană – Lasconi: „Nu aveți un minim de cunoștințe pe securitate națională” / „Dacă scoatem funcțiile în care ați fost pus de PSD din CV-ul dvs., nu mai rămâne nimic”
21:25 - Cum a reacționat o turistă care a vizitat un târg de Crăciun din România. „Este ca într-un basm”
21:21 - Florian Bodog, după scandalul în care este acuzat Marcel Ciolacu: Cred că e o nouă înscenare, care încearcă să abată atenția publicului de la problemele de fond ale românilor (VIDEO)
21:07 - Stolojan: Lasconi și Geoană ar trebui să se retragă din cursa prezidențială și să-l susțină pe Ciucă. Are cel mai bun parcurs profesional (VIDEO)
21:03 - Zeci de români, victime ale escrocheriei „SIM-ul fantomă”, nevoiți să achite sute de lei. Cum ne putem apăra