Tribunalul Iași obligă PSD să spună cât a costat închirierea elicopterului cu care Viorica Dăncilă a fost în vara acestui an în Moldova, singura regiune din țară fără autostradă. Potrivit unei decizii a judecătorilor de la Tribunalul Iași, social-dempcrații trebuie să declare sursa fondurilor, firma care a închiriat aparatul de zbor și scopul vizitei. Procesul a fost deschis de Daniela Mitrofan, fondator al organizației Reset Iași.
”Cu elicopterul ajungi mai repede…în instanță!
Reset câștigă la fond un al doilea proces cu PSD, după cel câștigat în toamnă. Atunci era vorba de declararea cheltuielilor de campanie.
Acum, PSD este obligat să dea detalii despre vizita dnei Dăncilă în mai multe localități din Moldova, în care s-a deplasat cu elicopterul.
Reset a adresat PSD o cerere în baza Legii 544/2001, în care am dorit să știm:
Care este suma plătită pentru închirierea elicopterului?
Cine deține această firmă de la care s-a închiriat elicopterul sau cine este proprietarul acestuia?
Care este sursa acestor fonduri din care s-a plătit elicopterul?
Care a fost scopul vizitei dnei Dancilă în Moldova?
PSD nu ne-a răspuns, apoi am a înaintat o reclamație administrativă, tot fără răspuns. Pasul următor a fost acționarea în instanță”, a scris Daniela Mitrofan pe Facebook.
Decizia Tribunalului Iași nu este definitivă.
Amintim că în luna august, Viorica Dăncilă, aflată în plin turneu electoral, s-a deplasat cu elicopterul în regiunea moldovei, acolo unde a vizitat mai multe localități.
Concret, fostul premier a plecat de la Suceava spre Iași cu un elicopter privat, după ce și-a anulat o vizită programată în Botoșani, potrivit stirisuceava.net.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.