Zi crucială la Palatul Cotroceni. Este a doua zi de consultări cu partidele pe tema justiției. ALDE a anunțat deja că nu merge la dezbateri, iar PSD trimite o delegație, din care va lipsi Liviu Dragnea.
Social democrații trimit, în schimb la Cotroceni, împreună cu Eugen Nicolicea, doi foști deținuți politici. Este vorba despre Marin Iancu și Ioan Muntean, potrivit unui comunicat de presă al PSD, citat de G4 Media.
Trimiterea a doi deținuți politici la consultările de la Palatul Cotroceni vine în contextul scandalului în care este implicat procurorul general al României, Augustin Lazăr, după dezvăluirea potrivit căreia, în anii 80, a făcut parte din Comisia de propuneri pentru liberare din cadrul Penitenciarului Aiud, comisie care a refuzat eliberarea conditionată a disidentului politic Iulius Filip.
De altfel, liderii coaliției l-au acuzat pe președintele Klaus Iohannis că a refuzat să comenteze controversele în care este implicat procurorul general. De altfel, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a susținut că acesta este motivul pentru care reprezentanții formațiunii pe care o conduce nu vor participa la consultările cu șeful statului.
Redăm, mai jos, comunicatul de presă al PSD:
”Revenim cu detalii privind așa-zisele consultări de la Palatul Cotroceni referitoare la situația din justiție și vă reamintim, de asemenea, delegația Partidului Social Democrat:
Domnul Eugen Nicolicea – Vicepreședinte al Camerei Deputaților
Domnul Marin Iancu – Fost deținut politic
Domnul Ioan Muntean – Fost deținut politic
Domnul Marin Iancu a fost deținut politic la penitenciarul din Aiud timp de cinci ani și patru luni.
Deși îndeplinea condițiile pentru a putea fi eliberat, procurorul Augustin Lazăr, pe atunci președinte al Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiționată de la închisoarea din Aiud i-a refuzat de patru ori liberarea condiționată.
Mai exact, cazul domnului Marin Iancu a fost analizat de patru ori de către Comisia lui Lazar. Și de fiecare dată s-a considerat că acesta nu poate fi pus în libertate, fiind amânat până când deținutul politic și-a ispășit integral pedeapsa, deși îndeplinea condițiile legale pentru a putea fi eliberat.
După ce și-a ispășit integral pedeapsa, generalul în rezervă Marin Iancu a trecut prin alte momente cumplite în ziua de 21 decembrie 1989, zi în care fiica cea mare a fost împușcată. În timp ce protesta în stradă împreună cu fiica cea mică împotriva regimului comunist, a aflat că fiica cea mare a fost ucisă.
Domnul Ioan Muntean, de asemenea, a fost deținut politic la penitenciarul din Aiud, Secția 6-a Bis cu regim restrictiv, categoria deținuți politici extrem de periculoși pentru statul comunist PCR, timp de șapte ani.
La fel, Comisia condusă de Augustin Lazăr i-a respins de două ori liberarea.
După ce i-a făcut plângere lui Lazăr despre abuzurile din penitenciar, acesta i-a întocmit un raport de pedepsire și l-a băgat zece zile la izolare.
Cei doi eroi încarcerați au trăit un calvar în penitenciarul din Aiud, le-au fost răpiți ani din viață, ani petrecuți în iadul condus de Lazăr”.