PSD Cluj, campanie la slujbele religioase: Politicienii au oferit enoriașilor icoane și drapele tricolore

Publicat: 16 04. 2014, 13:35
Foto: B1 TV

Îmbrăcaţi în straie populare, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Ioan Oleleu şi senatorul PSD de Cluj, Alexandru Cordoş au participat la mai multe slujbe religioase oficiate în judeţ. Potrivit jurnaliştilor de la Monitorul de Cluj, ultima acţiune a avut loc weeekend-ul trecut la Biserica „Învierea Domnului” din Turda.

La finalul slujbei, politicienii le-au dăruit enoriaşilor icoane şi drapele tricolore, chiar în faţa bisericii. Presa locală susţine că PSD ar fi furat startul campaniei electorale la Cluj. Jurnaliştii de la Monitorul de Cluj susţin că biserica nu ar trebui implicată în astfel de acţiuni, mai ales că ne aflăm în Săptămâna Mare.

Oficial însă acţiunea a avut loc în contextul organizării sărbătorii costumului popular românesc, un proiect al vicepreşedintelui CJ Cluj, Ioan Oleleu.

„Este un proiect care a început înainte de campanie. Este un proiect al meu la care ţin foarte  mult. Proiectul priveşte promovarea costumului popular şi al portului popular şi îl promovăm împreună cu reprezentanţi ai Bisericii. (…) Eu sunt crescut într-o zonă în care naţionalismul e la el acasă. Acum, depinde de fiecare cum interpretează. Dacă unii consideră că este un gest electoral, problema lor. Proiectul a început înainte de campanie şi va continua şi după campanie”, a afirmat Ioan Oleleu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Nu e însă singura acţiune de acest fel la care a participat liderul PSD. Ioan Oleleu și Alexandru Cordoş, dar şi prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan şi reprezentanți locali ai PSD au participat şi la slujbele religioase oficiate la Huedin şi la Turda. Presa locală a ţinut să precizeze însă că la manifestării n-au participat nici președintele Consiliului Județean, liberalul Horea Uioreanu, nici primarul din Huedin, nici cel din Turda, ambii fiind membri PDL și nici alți reprezentanți ai altor partide politice. Iar acest fapt nu ar demonstra decât că acţiunile social democraţilor ar fi fost organizate scop electoral.