PSD: Cei de la USR PLUS au obligaţia să voteze solicitarea de înfiinţare a comisiei de anchetă privind măsluirea datelor despre pandemie

Publicat: 16 04. 2021, 14:03
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Social-democrații solicită celor de la USR PLUS să voteze solicitarea PSD de înființare a unei comisii de anchetă privind datele raportate în legătură cu pandemia de coronavirus. Mesajul PSD vine în contextul declarațiilor de vineri ale fostului ministru al Sănătății Vlad Voiculescu, care a spus că numărul de morți cu COVID-19 nu este raportat corect, rugându-l pe ministru interimar, Florin Cîțu, să revadă metodologia făcută în guvernarea partidului său cu privire la raportarea deceselor din spitale COVID.

PSD, apel la USR PLUS în contextul tensiunilor din coaliție: Să voteze solicitarea de înfiinţare a comisiei de anchetă privind datele despre pandemie

„PSD a avut dreptate când a susţinut că datele privind pandemia au fost măsluite şi că actuala guvernare a ascuns realitatea cetăţenilor din interese politice, electorale sau de imagine. Scandalul din Coaliţia de guvernare confirmă pe de o parte faptul că românii au fost minţiţi de autorităţi, iar pe de altă parte că deciziile privind restricţiile impuse populaţiei nu au fost fundamentate pe date epidemiologice reale, ci după interesele politice ale guvernanţilor”, se arată într-un comunicat de presă al PSD, citat de Agerpres.

Astfel, reprezentanții PSD susțin că parlamentarii USR PLUS au obligația de a vota solicitarea privind crearea unei comisii de anchetă.

„În noul context politic, USR PLUS are ocazia de a face dovada transparenţei pe care au tot clamat-o până acum, dar pe care nu au dus-o niciodată până la capăt. Dacă vor într-adevăr să demonstreze că sunt în slujba aflării adevărului şi că nu folosesc «principiul transparenţei» doar ca pe un instrument de şantaj sau vendetă politică, atunci au obligaţia ca luni să voteze solicitarea PSD de înfiinţare a comisiei de anchetă privind măsluirea datelor despre pandemie”, au mai trasmis social-democrații.

La finalul lunii martie, președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunța că formațiunea pe care o conduce a decis să ceară înființarea a unei comisii de anchetă ”care privește falsificarea datelor pandemiei”.

”Am decis în Biroul Politic Național depunerea solicitării privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară care privește falsificarea datelor pandemiei. Pandemia este o problemă de siguranță națională, iar difuzarea de informații false pe această temă este extrem de gravă și penală”, spunea atunci Marcel Ciolacu.