PSD: Acuzația că premierul i-ar fi numit „nesimțiți” pe pensionarii militari este o manipulare grosolană. Referința e în mod clar la adresa politicienilor demagogi

PSD: Acuzația că premierul i-ar fi numit „nesimțiți” pe pensionarii militari este o manipulare grosolană. Referința e în mod clar la adresa politicienilor demagogi
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Acuzația că premierul i-ar fi numit „nesimțiți” pe pensionarii militari este o manipulare grosolană care a rupt din context declarațiile premierului. Este aberant să susții că Marcel Ciolacu i-ar putea jigni pe pensionarii militari în condițiile în care tatăl său a fost pilot decorat al Armatei Române. Referința premierului se adresa unor politicieni demagogi care acum pozează în apărătorii pensionarilor, după ce tot ei au înghețat punctul de pensie în 2021 și au încercat să plafoneze toate pensiile la 9,4% din PIB pentru o jumătate de secol, iar asta după ce au luat decizia închiderii tuturor minelor din România. Față de aceștia și-a exprimat premierul revolta, arătând totodată că nu e vina militarilor că statul i-a pus într-o situație distinctă în raportul cu ceilalți pensionari din sistemul public de pensii.

Declarația exactă a premierului

„Această lege a venit în urma negocierilor mele cu Comisia Europeană de a elimina acel 9,4% introdus de reziști, cei care țipă acum în privința legii pensiilor (…) Sunt două categorii mari unde iarăși, cei care urlă acum cu nesimțire, fiindcă nu pot să le spun altfel, vorbim de polițiști și de militari de la MAPN, pe care i-au încadrat la un moment dat la pensii speciale, pentru că Ceaușescu așa a gândit sistemul comunist, ca ei să nu aibă contribuții la pensii.”

E evident că premierul se referă la politicienii care urlă acum, inclusiv în legătură cu cele „două categorii mari”, respectiv „polițiștii și militarii de la MApN”.

Deci referința e clar la adresa politicienilor demagogi și nu la adresa polițiștilor și militarilor.

Material susținut de PSD

Urmăriți B1TV.ro și pe
`