Campanie electorală pe bani publici. Asta pare să fi făcut Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, chiar în Ziua de Sfinţii Constantin şi Elena.
Costoiu a participat, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, la un eveniment organizat de Primăria comunei Urdari din judeţul Gorj, în curtea bisericii din satul Fântânele.
Ministrul neagă că ar fi vorba despre o campanie, însă şeful Consiliului Judeţean Gorj îl dă de gol.
„Alături de primar şi împreună vom face ce trebuie ca viaţa să fie mai bună şi pentru pensionari, şi pentru tineri, şi pentru ceea ce înseamnă locuri de muncă, aşa cum aţi spus dumneavoastră. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, a spus președintele CJ Gorj, Ion Călinoiu.
În faţa jurnaliştilor, politicienii au început să se bâlbâie. Unii au spus că se sărbătoreşte Ziua pensionarului, care este, de fapt, la 1 octombrie, alţii că oamenii au venit la biserică de Constantin şi Elena. Iar preotul satului a făcut pe bodyguardul liderilor PSD.
Evenimentul a fost organizat de Primăria comuniei Urdari din judeţul Gorj. Cu alte cuvinte, dacă se dovedeşte că a fost campanie, a fost pe bani publici. Filmat la eveniment, ministrul Mihnea Costoiu s-a ascuns în biserică şi nu a stat de vorbă cu jurnaliştii.
„Nu am fost în campaie, nu m-am adresat oamenilor, doar am salutat oamenii de Sfinţii Constantin şi Elena şi am fost şi la mine la ţară. Ce să fac? E sărbătoarea oamenilor, să mă întorc cu spatele? Nu m-am adresat oamenilor, nu am pus afişe, nu am făcut nimic din ce se face într-o campanie electorală”, a explicat ministrul, potrivit hotnews.ro.
Mihnea Costoiu e contrazis însă chiar de către preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, care a recunoscut că întâlnirea a fost electorală.
„Da, în campanie. Este întâlnirea anuală organizată de primar. Bineînţeles că am fructificat-o să venim în mijlocul oamenilor că e nevoie să lămurim oamenii să vină la vot. (…) Noi susţinem alianţa PSD-UNPR-PC”, a declarat președintele CJ Gorj, Ion Călinoiu.
Mihnea Costoiu candidează la alegerile parlamentare parţiale din 25 mai pentru postul de senator rămas vacant după numirea lui Toni Greblă la Curtea Constituţională.