Fostul ministru al Justiţiei, Raluca Prună, spune că plângerea penală făcută de PSD împotriva sa pentru adoptarea OUG 18/2016 este o strategie "ridicolă", subliniind că îşi va face "apărările" în faţa autorităţilor judiciare competente.
''PSD a făcut plângere penală împotriva mea. Pentru adoptarea OUG 18/2016. Ridicolă strategie. Mai ales că m-au ajutat desecretizând stenograma şedinţei de guvern din 18 mai 2016. Nemaivorbind de 'complicii' pe care i-am avut: tot plenul CSM care a dat aviz pe 12 mai 2016. Spre deosebire de PSD, nu îmi voi face apărările în public, ci în faţa autorităţilor judiciare competente'', a scris fostul ministru al Justiţiei, marţi, pe pagina sa de Facebook.
Amintim că Ordonanţa de urgenţă nr. 18/2016 vizează modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.