PSD a depus moțiunea „O Românie în agonie cu Năsui la Economie”. Radu Oprea: Nu are viziune, a închis toate programele bune și se află într-o ilegalitate profundă (VIDEO)

Publicat: 10 03. 2021, 13:15
Foto: Inquam Photos / Ruxandra Nitescu

PSD a depus, miercuri, la Senat, moțiunea simplă împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui. Moțiunea poartă titlul „O Românie în agonie cu Năsui la Economie”.

Senatorul social-democrat Radu Oprea spune despre actualul ministru al Economiei că nu are nicio viziune și niciun mesaj pentru antreprenori, precum și că „a închis toate programele bune pentru economie”.

Moțiunea „O Românie în agonie cu Năsui la Economie”, depusă miercuri la Senat de PSD. Ce a declarat Radu Oprea

„Am depus astăzi la Senat moțiunea simplă împotriva ministrului Economiei – O Românie în agonie cu Năsui la Economie, este titlul acestei moțiuni, o moțiune pe deplin justificată și foarte așteptată de către antreprenorii din România pentru dezastrul pe care l-a lăsat domnul Năsui în cele 70 de zile de când este la cârma Ministerului Economiei. Nu are nicio viziune, nu are niciun mesaj pentru antreprenori. Am văzut că a închis toate programele bune pentru economie Ieri am avut o discuție cu industria confecțiilor, cu industria textilă, care este poate a doua industrie care este afectată de pandemie și de criza economică din România. Peste 60.000 de locuri de muncă s-au pierdut într-un an de zile. Ne-au spus că nu a fost nicio măsură pentru ei, n-au găsit niciun sprijin, nu au reușit să se autorizeze și nu au reușit să vândă în România măștile și echipamentele de protecție pe care le vând astăzi în Franța – jandarmeria franceză, spre exemplu, poartă măștile românești. Exemplele sunt numeroase”, a declarat Radu Oprea, miercuri, la Parlament.

Senatorul PSD susține că „exporturile românești suferă”.

„Programul pentru promovarea exporturilor este închis. Programul pentru internaționalizarea companiilor românești, care susțineau de asemenea exporturile, este închis. Start-up Nation, lipsește un sfert de miliard pentru a încheia toate plățile din Ediția a II-a, despre Ediția a III-a nici nu mai este vorba”, a adăugat Radu Oprea.

Totodată, demnitarul social-democrat l-a acuzat pe Claudiu Năsui că „este într-o ilegalitate profundă în acest moment”.

Insistă foarte tare domnul ministru Năsui pe vânzarea pachetelor de acțiuni la companiile profitabile de stat, deși oricare antreprenor din România și oricare cetățean știe că în această perioadă de criză economică nu vinzi sub nicio formă, pentru că ai vinde în pierdere, și lista lucrurilor rele pe care le-a făcut domnul Năsui poate culminând cu faptul că nici astăzi, când vorbim, după 70 de zile, nu există o Hotărâre de Guvern care să definească acele minister. El se află într-o deplină ilegalitate astăzi când vorbim, pentru că din punct de vedere al ordonatorului principal de credit este unul singur, este o hidră cu două capete, Ministerul Economiei și Ministerul Energiei. Cred că este într-o ilegalitate profundă în acest moment domnul Năsui și acestea sunt doar o parte din motivele pentru care acest ministru trebuie să plece acum din fruntea ministerului.